Ioana Bran. ”Antreprenorii români pot susține sportul într-o măsură mult mai mare!”

Antreprenorii români pot susține de acum încolo într-o măsură mult mai mare sportul! Un proiect pentru care fostul ministru al Sportului, deputatul PSD de Satu Mare, Ioana Bran, a militat și pe care l-a susținut ieri de la tribuna Camerei Deputaților a devenit lege.

”Am votat azi (n.r. – ieri) în Camera Deputaților Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal al României. Concret, legea pe care am votat-o azi reglementează ca cei care efectuează sponsorizări sau acte de mecenat, precum și cei care acordă burse private, să scadă din impozitul pe profit datorat suma aferentă cotei de 0,75% la cifra de afaceri.

Până în acest moment, sistemul de calcul al cheltuielilor deductibile cu prag de 20% din impozitul pe profit, dar și cu prag secundar de 0,5% din cifra de afaceri, stabilea o limită dublă pentru antreprenorii care doreau să susțină sportul (și nu numai sportul)”, a afirmat Ioana Bran.

Noua măsură deschide drumul susținerii sportului românesc de către toate companiile, de la cele mai mici, la cele mari. Mișcarea sportivă din România va avea mai mulți bani, iar acest lucru se va simți la toate nivelurile – de la copii, la seniori, de la cluburile și asociațiile sportive mai mici, până la cele de anvergură. La rândul lor, sponsorii se pot folosi de această oportunitate pentru a-și face cunoscut numele. Un sistem din care toată lumea are de câștigat.

”Le mulțumesc colegilor care au votat pentru această schimbare importantă în mecanismul de sponsorizare din România. Sportul românesc merită din plin această susținere!”, mai spune Ioana Bran.

ULTIMELE ȘTIRI

Am depășit mia de vindecări la Satu Mare

Veste bună pentru sătmăreni. La Satu Mare a fost depășită, ieri dimineață, o mie de vindecări de coronavirus. ”Până în prezent, la Satu Mare...

Peste 850 de sătmăreni, în carantină

La nivelul județului Satu Mare, în data de 26 octombrie 2020, se aflau în carantină la domiciliu 853 persoane. În perioada 25.10.2020, ora 07:15 –...

Încă o școală din județ intră în scenariul roșu

Sistemul de învățământ din județul sătmărean intră din nou în alertă după ce, în acest week-end, un cadru didactic și un elev de clasa...

Festivitatea de lansare a Asociației Ecologice și Umanitare ”Copacul Vieții”

Într-o zi de toamnă plină de soare și o atmosferă prietenoasă întreținută de oameni sufletiști dedicați protecției mediului și activităților civice, sâmbătă a avut...

Latest Posts