Sindicaliștii sătmăreni în dialog la Prefectură

Sindicaliștii de la CNSLR Frăția au cerut, în ședința de vineri a Comisiei de Dialog Social a judeţului Satu Mare, autoritățile locale. Punctul centrala fost reprezentat de sistemul de învățământ din județ, dar au fost atacate și alte probleme.

Cerințele sindicaliștilor
În debutul şedinţei de vineri, 21.06.2019 a Comisiei de Dialog Social a judeţului Satu Mare, prefectul Darius Filip a prezentat noul membru titular al comisiei, Nicolae Baciu, nominalizat din partea Confederației Sindicale Meridian.

În continuare, conform ordinii de zi propuse, au fost dezbătute temele înaintate printr-un memoriu Instituției Prefectului Județul Satu Mare de către Uniunea Județeană Sindicală CNSLR- Frăția, Filiala Satu Mare, şi care privesc:

– metoda de calcul a majorării impozitelor pe clădiri și mijloacelor auto, stabilite de Consiliul Local al municipiului Satu Mare pe anul 2019;

– numărul unităților de învățământ de stat din județul Satu Mare care au asigurată asistență medicală prin cabinete medicale proprii;

– modul de realizare a asistenței medicale a copiilor în unitățile de învățământ unde nu sunt cabinete școlare proprii;

– data ultimei evaluări a stării de sănătate a elevilor și preșcolarilor și analiza acesteia.

Ce spun autoritățile sătmărene
În ceea ce priveşte primul punct, viceprimarul municipiului Satu Mare, Doina Feher şi reprezentantul DITL (Direcţia de Impozite şi Taxe Locale) Satu Mare au clarificat o nemultumire exprimată de Dan Burulea, preşedintele CNSLR – Frăția Satu Mare care invocă o neconcordanţă între prevederile hotărârii de consiliu local şi calculul efectiv al impozitelor datorate municipiului Satu Mare.

Referitor la cabinetele medicale proprii ale unităților de învățământ de stat din județul Satu Mare, acestea sunt finanţate de autorităţile locale, care au şi competenţa evidenţei numărului şi a dotării acestora. În cadrul unităţilor administrativ-teritoriale mici, care nu pot să asigure un post de medic şcolar, atribuţiile sunt preluate de medicii de familie.

Directorul executiv al DSP Satu Mare, medicul Macrina Mihai, a informat participanţii despre faptul că în fiecare an se fac evaluări ale stării de sănătate a elevilor, cel puţin prin respectarea obligaţiei legale de a prezenta documente medicale în dosarul de înscriere a copilului/elevului într-un ciclu de învăţământ şi face un apel pentru conştientizarea părinţilor privind verificarea stării de sănătate a elevilor, prezentarea la medic la primele simptome ale bolii şi de a preveni bolile contagioase.

La final, prefectul a solicitat reprezentanţilor instituţiilor ca până la începerea noului an şcolar să existe la nivelul judeţului Satu Mare o evidenţă actualizată privind numărul cabinetelor şcolare, dotarea acestora, încadrarea cu personal sanitar, medici respectiv asistenţi medicali.

Florin Dura

ULTIMELE ȘTIRI

Trei evadați extrem de periculoși au fost prinși la Târșolț

   Evadați dintr-un penitenciar de maximă siguranță a cărui locație nu putem să v-o dezvăluim, trei deținuți au încercat să treacă granița spre Ucraina...

Epidemiile cu care s-au confruntat sătmărenii înainte şi după Primul Război Mondial

Deși nu a fost traversat de linia frontului, orașul Satu Marea avut de suferit de pe urma acestui prim „război total” din istoria umanității....

“Fluieră, mă, că vine ciurda….”

Ne e dor, e clar de fotbalul județean...De meciurile privite de lângă gard și de rivalitățile fotbalistice născute între localitățile învecinate... Ne e dor...

Aurica Flonta şi-a dorit de mică să fie artistă!

Cititorii şi-ar dori să te cunoască mai bine! Spune-ne câte ceva despre tine. Bună, dragii noștri cititori, numele meu este Aurica Flonta, îmi place să...

Latest Posts

Centre Humanes Business