Vineri – CExN al PSD; validarea candidaturilor la conducerea partidului – pe ordinea de zi

Comitetul Executiv Naţional al PSD se reuneşte vineri pentru a valida candidaturile depuse pentru conducerea partidului, dar şi pentru a stabili agenda Congresului extraordinar, care urmează să aibă loc sâmbătă.

CExN va analiza şi valida candidaturile celor care s-au înscris în cursa pentru funcţiile de conducere din PSD: preşedinte, preşedinte executiv şi secretar general.

Potrivit unor surse din partid, unii social-democraţi sunt de părere că secretarul general ar trebui ales de CExN şi nu de congres, iar acest lucru se va discuta, de asemenea, în şedinţa de vineri.

Comitetul Executiv Naţional al PSD va mai discuta şi despre modificarea programului politic al partidului, despre actualizarea programului de guvernare, despre modificările ce vor fi aduse statutului formaţiunii şi va stabili agenda Congresului de sâmbătă.

Este posibil să se mai discute şi despre candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, care va fi stabilit însă într-un alt congres, după ce se vor face mai multe sondaje de opinie în care vor fi introduşi membri ai partidului care vor dori să intre în cursa pentru Cotroceni.

La Congresul extraordinar de sâmbătă vor fi aleşi preşedintele, preşedintele executiv şi secretarul general.

S-au înscris în cursa pentru preşedinte PSD: Viorica Dăncilă, Şerban Nicolae, Liviu Pleşoianu, Ecaterina Andronescu, Ilie Rotaru şi Cătălin Stochiţă.

Pentru funcţia de preşedinte executiv candidează: Daniel Suciu, Daniel Florea, Eugen Teodorovici şi Sorin Bota.

Pentru secretar general au intrat în competiţie: Mihai Fifor, Codrin Ştefănescu, Gabriel Petrea, Rodica Nassar, Marius Dunca şi Felix Stroe. AGERPRES/(AS – autor: Dana Piciu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu) (sursa: AGERPRES)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Lansarea Programului de Educație Ecologică ,,CEL MAI TARE LA RECICLARE”

Casa Verde din grădina Romei a găzduit o conferință de presă cu prilejul lansării Programului de Educație Ecologică ,,CEL MAI TARE LA RECICLARE”, ediția...

FOTOGALERIE. ACCIDENT CU VICTIMĂ. Un bărbat, RĂNIT

Un bărbat în vârstă de 33 de ani, a suferit răni ușoare în urma unui accident rutier produs în municipiul Satu Mare. La data de...

ACCIDENT GRAV pe Careiului. Persoană ÎNCARCERATĂ

Un grav accident de circulație, soldat cu rănirea gravă a două persoane din care una încarcerată s-a produs astăzi, în jurul orei 12.30 pe...

RAZII la SÂNGE ale polițiștilor în trafic. Cine sunt VIZAȚI

Polițiștii rutieri sătmăreni vor face, în cursul acestei săptămâni, o serie de razii în trafic. Vor fi opriți toți transportatorii de persoane sau de...

ANCHETĂ. MITĂ la VAMĂ. PRINS în FLAGRANT

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației - S.T.P.F. Satu Mare, în colaborare cu ofițeri de poliție judiciară...