Dăncilă – întâlnire cu organizaţiile studenţeşti: Guvernul vrea să creeze condiţiile pentru ca tinerii să rămână în ţară

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că a avut joi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii studenţilor în scopul identificării problemelor pe care aceştia le văd prioritare, obiectivul Guvernului fiind acela de a crea condiţiile pentru ca tinerii să rămână în ţară.
“Azi (n.r. – ieri), la ora 13,00, am avut o întâlnire cu reprezentanţii studenţilor, o întâlnire firească şi cred că este un mod de a proceda foarte corect, pentru că vrem să vedem care sunt problemele pe care studenţii le văd prioritare. Şi, aşa cum am menţionat în nenumărate rânduri, este bine să luăm impresiile, ideile, să vedem măsurile de la cei care solicită acest lucru pentru a fi pliate pe realitatea existentă, pentru a fi pliate efectiv pe ceea ce-şi doresc studenţii”, a declarat Dăncilă.
Întrebată dacă s-a discutat şi despre posibilitatea de a-i obliga pe tineri să rămână în ţară o perioadă după ce au încheiat studiile, ea a precizat: “Am mai spus acest lucru, noi, Guvernul României vrea să creeze condiţiile pentru ca studenţii să rămână în ţară. Nu-i putem obliga, nu avem cum să-i obligăm şi nici nu ar fi corect pentru studenţi să-i obligăm, dar, în acelaşi timp, prin creşterile salariale, prin crearea de locuri de muncă bine plătite, tinerii sunt convinsă că vor dori să rămână acasă. Şi un exemplu este în domeniul medical, în domeniul Sănătăţii, unde am crescut foarte mult salariile şi foarte mulţi medici nu au mai plecat în alte state membre, nu au mai plecat în alte părţi, au rămas în România, ba, mai mult, au fost medici care s-au întors să lucreze în România”, a susţinut prim-ministrul.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Primăria implementează proiectul de alimentare cu apă la Socond

Localitățile din județul Satu Mare se află în diferite stadii de dezvoltare și fiecare primărie încearcă să satisfacă interesul localnicilor de a avea un...

FOTOGALERIE. INVESTIȚIE. Primăria Moftin va CONSTRUI și DOTA trei centre medicale. Proiect de peste 1,2 MILIOANE euro

Primăria comunei Moftin va construi și dota trei centre medicale. Acest lucru va fi posibil datorită unui proiect transfrontalier în valoare de peste 1,2...

FOTOGALERIE. Cele trei imobile selectate pentru Biblioteca Județeană, EVALUATE de consilierii județeni

Consiliul Județean Satu Mare și-a propus mutarea Bibliotecii Județene într-o nouă clădire, într-un timp cât mai scurt. Consilierii județeni au evaluat marți cele trei...

FOTO. Ioana Bran a avizat o care reglementează regimul drumurilor publice și, parțial, a drumurilor de utilitate privată

Deputatul PSD de Satu Mare, Ioana Bran a avizat ieri, în cadrul Comisiei de buget, finanțe bănci a Camerei Deputaților, o modificare a Ordonanței...

Fiți preventivi și respectați cu strictețe regulile de circulație!

Polițiștii le recomandă șoferilor să conducă prudent, să adapteze permanent viteza de deplasare la condiţiile de drum şi de trafic, iar înaintea efectuării oricărei...