FOTOGALERIE. ALERTĂ. Incendiu violent în Țara Oașului. Pompierii au intervenit mai bine de 4 ore și jumătate

Azi noapte la ora 00:55, pompierii negreșteni au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din Negreşti Oaş.

La sosirea forțelor, 12 pompieri cu 2 autospeciale de stingere a incendiilor și o ambulanță SMURD, incendiul se manifesta violent la întreaga anexă.

Concomitent cu realizarea dispozitivelor de stingere, salvatorii au intervenit pentru eliberarea animalelor surprinse în interior: cinci porci, șase găini, un cal și un mânz. Echipajul SMURD a acordat îngrijiri medicale proprietarului, care a suferit arsuri la tălpi în încercarea de a salva animalele până la sosirea pompierilor, respectiv unei femei (proprietara casei învecinate), care a suferit un atac de panică.

Pompierii au intervenit mai bine de 4 ore și jumătate, reușind să protejeze casa de locuit, care era corp comun cu anexa incendiată, dar și cele două case învecinate aflate la distanțe foarte mici.

În incendiul izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit electric la un cablu electric defect, au ars aproximativ 10 tone de fân, aproximativ 30 mc de lemne de foc, acoperișul anexei pe o suprafață de aproximativ 250 mp și un porc.
De mare folos le-a fost pompierilor hidrantul stradal situat chiar în fața casei, reducând astfel timpul necesar realimentarii cu apă necesară stingerii.

ULTIMELE ȘTIRI

Programul de Ziua Armatei Române

Duminică, 25 Octombrie, de Ziua Armatei României vor avea loc ceremonii  organizate de Divizia 4 Infanterie ”Gemina”, atât la Satu Mare, începând cu ora...

Masca de protecție devine obligatorie și în alte 3 comune din județ

Astăzi, 23 octombrie 2020, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare a adoptat Hotărârea nr. 39 privind completarea Hotărârii CJSU nr.36/21.10.2020 cu privire...

România trece la ora de iarnă, cu vreme ca de primăvară

În zilele următoare vom avea parte de vreme ca de primăvară, după un început de săptămână foarte rece. În weekend, când România trece la...

Contract de peste 43,5 milioane de lei, semnat de Apaserv

La sediul APASERV SATU MARE S.A, a fost semnat ieri, 22 octombrie 2020, al doilea contract de lucrări din cadrul „Proiectului...

Latest Posts