Industria textilă şi moda la Carei

Sâmbătă, 13 iulie 2019, de la ora 19.00, la Castelul Károlyi din municipiul Carei a avut loc vernisajul expoziției „Industria textilă și moda la Carei”, realizată de designerul vestimentar Cosmin Mureșan, „Création de mode”, cu sprijinul designerului Sebastian David, Muzeului Județean Satu Mare, secția Carei și Centrului de Promovare a Turismului Cultural „Gróf Károlyi”.

În cadrul evenimentului au luat cuvântul dr. Liviu Marta, directorul Muzeului Județean Satu Mare, doamna Rodica Maxi, consilier județean, respectiv designerul vestimentar Cosmin Mureșan, care a prezentat detalii atât despre creațiile prezente în expoziție, cât și despre prezentarea de modă care a avut loc imediat după vernisaj.

Cosmin Mureșan a mulțumit întregii echipe care l-a ajutat și mai ales modelelor care au prezentat ineditele ținute, modele care nu sunt persoane care activează în acest domeniu, însă moda reprezintă pentru acestea o pasiune.

Expoziţia atrage atenția asupra industriei textile din județul Satu Mare. Este un domeniu de activitate de veche tradiție, care prin numărul de angajați și valoarea producției pe care le-a angrenat de-a lungul vremurilor poate fi apreciată ca un element esențial al identității economice a regiunii și poate fi considerată un element valoros al identității sătmărenilor.

Vernisajul de sâmbătă a mai cuprins şi o prezentare de modă, concepută special pentru a spori percepția legăturilor dintre creațiile vestimentare și comunitate, exponatele fiind realizate ținându-se cont de elemente simbolice ale clădirilor emblematice din Carei.

Industria textilă sătmăreană reprezintă un domeniu cu care se pot mândri generațiile care au lucrat zi de zi într-o ramură competitivă, un domeniu ce poate să se constituie ca un reper în căutările identitare ale noii generații. Fabricile Mondiala, Dantex sau Ardeleana, dar şi filaturile, atelierele de pictură textilă sau croitoria din Carei au fost branduri recunoscute ale industriei textile românești.
Expoziţia se doreşte a fi una inedită și originală, prin angrenarea unor repere creative din comunitate, reprezentate de designeri vestimentari din societățile comerciale sau designeri independenți, pe lângă o scară cronologică care prezintă ţinute inspirate din moda careiană din decadele cuprinse între 1900 şi 2000.

ULTIMELE ȘTIRI

159 de ani de la înfiinţarea Asociaţiunii ASTRA, cu însemnat rol politic şi cultural şi la Satu Mare

Zilele acestea am marcat 159 de ani de la înființarea la Sibiu a Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura...

Mircea Govor vine la ACTUALITATEA SĂTMĂREANĂ

O discuție despre alegerile parlamentare, candidați, candidaturi, dar și despre alianțele de după locale și situația pandemiei la Satu Mare, în această seară de...

Ziua armatei, sobru și fără defilare, la Carei

Prima sărbătoare dedicată Zilei Armatei Române din pandemia a fost celebrată sobru la Carei. Dacă în edițiile precedente la Carei erau...

Ziua Armatei sărbătorită într-o atmosferă austeră, la Satu Mare

Spre deosebire de alți ani , ceremonia de Ziua Armatei din anul acesta a fost una restrânsă din cauza măsurilor...

Latest Posts