Lobby pentru o cursă aeriană spre Germania de la Satu Mare

Ultima ședință a Asociației Economice Româno-Germane pentru Regiunea de Nord Vest a avut loc la Aeroportul Satu Mare. Cu această ocazie, s-a cerut membrilor asociației să i se alăture pentru a face lobby la instituțiile și persoanele responsabile pentru înființarea unui zbor de la Satu Mare spre Germania.

Front comun pentru forța de muncă tânără și calificată
Cu această ocazie, președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, a făcut un apel către mediul economic de a face front comun pentru forță de muncă tânără și calificată. Pataki Csaba este convins de faptul că personalul calificat are strânsă legătură cu mediul în care aceștia trăiesc, mediu de care se fac responsabili în a ridica standardele de viață, atât cei din administrația locală și județeană, cât și cei din mediul economic.

”Bogățiile Sătmarului sunt oamenii. Într-o regiune de competiție mondială, așa cum există acum, pe resurse umane și dezvoltare, ne uităm în perspectivă, pentru că și Comisia Europeană, o treime din tot ce înseamnă finanțarea mediului de afaceri, o va acorda, așa numitelor, firme inovative. Astfel, avem nevoie, ca de aer, de generații de tineri, cu gândire inovativă, dar legați de aceste locuri, pentru că altfel vom pierde”, a arătat Pataki.

Referitor la locurile în care au loc ședințele asociației, președintele județului i-a invitat pe membrii DRWSM atât la spitalele sătmărene, cât și la instituțiile de cultură pentru că este convins de faptul că personalul tânăr și calificat are strânsă legătură cu mediul în care aceștia trăiesc.

Lobby pentru un zbor spre Germania
Referitor la întrebarea pe când un zbor spre Germania, directorul Aeroportului sătmărean le-a cerut membrilor asociației să i se alăture pentru a face lobby la instituțiile și persoanele responsabile, pentru a se vedea interesul pentru acest zbor. În această direcție au avut loc mai multe discuții însă este prematur pentru a face alte afirmații.

Tot cu această ocazie, directorul Aeroportului Satu Mare a realizat o comparație între anii 2019 și 2018 pentru ultimele trei luni după cum urmează: aprilie 2019 – 7193 de pasageri cu 1598 mai mulți ca în 2018, 7733 de pasageri în luna mai 2019 cu 1572 mai mult decât în aceeași lună a anului trecut, iar în iunie cu 1976 mai mult ca în iunie 2018, ajungând până la 7980 de pasageri.

Președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba și-a exprimat satisfacția în ceea ce privește depășirea numărului de 100.000 de călători și dorința de a deveni un aeroport non-stop pentru a deservi cât mai bine piața transportului aerian.

Florin Dura

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

RESTART SATU MARE. SPRIJIN pentru COMPANIILE sătmărene

Primarul municipiului Satu Mare, Gábor Kereskényi, propune Consiliului Local adoptarea unei hotărâri privind reducerea impozitului și a taxelor pentru firmele- proprietari de clădiri a...

ATITUDINE. Întrebare LEGITIMĂ: Cine SUGRUMĂ folclorul ADEVĂRAT?

Sătul de ceea ce se întâmplă în spațiul etnografic al Oașului și al Codrului, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovcarea Culturii Tradiționale (CJCPCT)...

Anunt mediu

SAKA LIEB SRL titular al proiectului: "Extindere conductă de apă şi canal -Racordări apă şi canal", propus a fi amplasat în loc. Botiz, str....

ALARMĂ. FURTUNA și GRINDINA AMENINȚĂ Sătmarul. Cod PORTOCALIU și GALBEN în județ

O nouă alertă meteorologică a fost emisă în urmă cu puțin timp pentru județul Satu Mare. Partea de nord și nord est a județului...

ZIUA DREPTĂȚII. LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! Centenarul semnării Tratatului de la Trianon

Astăzi este aniversat Centenarul semnării Tratatului de la Trianon ( 4 Iunie 1920), prin care se recunoaște la nivel internațional, UNIREA Transilvaniei, Banatului, Crișanei...