FOTOGALERIE. Ministrul Sorina Pintea, la Zilele Medicale ale Țării Oașului: ”Medicii nu vor putea realiza un act medical de calitate, dacă noi, statul, nu vă asigurăm condiții decente”



Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a participat vineri la deschiderea celei de-a X-a ediții a Zilelor Medicale ale Țării Oașului, eveniment organizat de medicul Vasile Negrean, fiu și cetățean de onoare al Negreștiului, care are loc în perioada 25-27 iulie la Hotel Poezia de la Luna Șes. Tema evenimentului, la care participă medici din toată regiunea, este ”Aspecte clinice actuale în bolile hematologice”.

Alocări de milioane de lei pentru spuitalele din Negrești și Satu Mare

”Am avut senzația că vin la o cafea în familie, este un sentiment care îmi place foarte mult. Îmi place tipul acesta de manifestări pentru că dincolo de știință, socializarea și schimbul de păreri e cea mai importantă, pentru că putem fi onești. Am mai multe motive pentru care am venit azi în Țara Oașului, iar cel mai important este prezența la această manifestare. Am cunoscut multe aspecte despre ceea ce înseamnă hematologia când conduceam Spitalul Județean Baia Mare, în urma discuțiilor cu doamna doctor Truică. Când am ajuns la minister, am ținut cont, iar acum în domeniul hematologiei România a făcut progrese importante”, a precizat ministrul Sorina Pintea.

Aceasta a anunțat că urmează reorganizarea sistemului național de transfuzii, fiind publicat în transparență decizională un act normativ care va intra în vigoare în 2020.

Sorina Pintea a reamintit că, pentru Ministerul Sănătății, anul acesta este unul al investițiilor.

”Anul acesta este un al an investițiilor. Vă reamintesc că am alocat Spitalului din Negrești-Oaș suma de 2,7 milioane de lei pentru achiziționarea de aparatură, 14 milioane de lei pentru Spitalul Județean – pe care sper să le cheltuie pentru că până în urmă cu 2 săptămâni nici nu au demarat procedurile de achiziții. Până la urmă, dvs, medicii nu veți putea realiza un act medical de calitate, dacă noi, statul, nu vă asigurăm condiții decente: salarii și aparatură medicală ca să puteți trata pacienții. Anul viitor va fi anul programelor naționale de sănătate. E nevoie de investigații mai complexe, de molecule noi și toate acestea se traduc în resurse financiare pe care trebuie să le alocăm. Și vom face asta”, a precizat Sorina Pintea.

Un moment emoționant a avut loc atunci când un băiețel bolnav de diabet, la demersurile căruia ministrul Sănătății a introdus molecule noi pe lista tratamentelor bolnavilor de diabet, i-a dăruit acesteia un buchet de flori.
În final, Sorina Pintea i-a invitat pe medici să conteze pe sprijinul Ministerului Sănătății și al său, deoarece provine din sistemul sanitar și știe ce este de făcut.

Prezentă la eveniment, primarul Aurelia Fedorca l-a felicitat pe inițiatorul evenimentului, medicul negreștean Vasile Negrean, pentru că reușește să organizeze cu mare succes acest eveniment de zece ani consecutiv, la care participă somități ale lumii medicale dar și tineri medici rezidenți.

Evenimentul este organizat de Asociația Română pentru Educație Medicală (AREM), Universitatea de Medicină și Farmacie Iuiu Hațieganu din Cluj Napoca, Prefectura Satu Mare, Consiliul Județean, Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș și Clinica Medicală IV.

Vizită la spitalul negreștean

După deschiderea simpozionului Zilele Medicale ale Țării Oașului, ministrul Sorina Pintea a efectuat vineri o vizită la Spitalul Negrești-Oaș, unde a verificat stadiul achizițiilor pentru aparatura medicală pentru care ministerul a alocat fonduri.

Ministerul Sănătățiii a alocat Spitalului Negrești-Oaș suma de 2,7 milioane de lei pentru achiționarea de aparatură medicală, după cum urmează:
➡️ 1 sistem complet de video endoscopie cu gastroscop și colonoscop,
➡️ 200 de paturi de spital,
➡️ 2 ventilatoare mecanice,
➡️ 1 ventilator de transport,
➡️ 1 oximetru cerebral/somatic,
➡️ 1 mamograf,


➡️ 1 sistem complet videoendoscopie cu gastroscop și colonoscopie,
➡️ 2 două ventilatoare mecanice,
➡️ 1 defibrilator automat cu pacemaker extern integrat,
➡️ 2 sisteme de încălzire externă a pacientului,
➡️ 1 electrocardiograf cu 12 canale,
➡️ 1 sistem de intubație dificilă și de rutină.

Ministrul Sorina Pintea i-a solicitat managerului Diana Mitruț ca, în afară de aceste dotări, să facă demersurile pentru a putea finanța reabilitarea secțiilor care au nevoie urgentă de îmbunătățiri precum ATI, Pediatrie și Îngrijiri Paliative.





ULTIMELE ȘTIRI

159 de ani de la înfiinţarea Asociaţiunii ASTRA, cu însemnat rol politic şi cultural şi la Satu Mare

Zilele acestea am marcat 159 de ani de la înființarea la Sibiu a Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura...

Mircea Govor vine la ACTUALITATEA SĂTMĂREANĂ

O discuție despre alegerile parlamentare, candidați, candidaturi, dar și despre alianțele de după locale și situația pandemiei la Satu Mare, în această seară de...

Ziua armatei, sobru și fără defilare, la Carei

Prima sărbătoare dedicată Zilei Armatei Române din pandemia a fost celebrată sobru la Carei. Dacă în edițiile precedente la Carei erau...

Ziua Armatei sărbătorită într-o atmosferă austeră, la Satu Mare

Spre deosebire de alți ani , ceremonia de Ziua Armatei din anul acesta a fost una restrânsă din cauza măsurilor...

Latest Posts

159 de ani de la înfiinţarea Asociaţiunii ASTRA, cu însemnat rol politic şi cultural şi la Satu Mare

Zilele acestea am marcat 159 de ani de la înființarea la Sibiu a Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura...

Mircea Govor vine la ACTUALITATEA SĂTMĂREANĂ

O discuție despre alegerile parlamentare, candidați, candidaturi, dar și despre alianțele de după locale și situația pandemiei la Satu Mare, în această seară de...

Ziua armatei, sobru și fără defilare, la Carei

Prima sărbătoare dedicată Zilei Armatei Române din pandemia a fost celebrată sobru la Carei. Dacă în edițiile precedente la Carei erau...

Ziua Armatei sărbătorită într-o atmosferă austeră, la Satu Mare

Spre deosebire de alți ani , ceremonia de Ziua Armatei din anul acesta a fost una restrânsă din cauza măsurilor...