Un altfel de Sătmar… Ritm, culoare, veselie și mult bun simț la Street Music Festival



În acest weekend, Satu Mare a devenit capitala muzicii și a artelor stradale.

Artiști din toate colțurile lumii, cu peste 120 de prestații artistice excepționale care s-au desfășurat pe cele șapte scene amplasate. Sătmărenii au ieșit într-un număr mare, alături de prieteni, de familie, de la mic la mare, pentru a petrece un altfel de weekend, un weekend în care toți cei prezenți în centrul orașului au fost cu zâmbetul pe buze. Mâncarea și muzica bună i-au adus pe toți împreună.
Surprizele pregătite de organizatori pentru ediția din acest an a Street Music Festival au fost deosebite.


”Ne-am propus atragerea a cât mai mulți turiști la Satu Mare. În acest scop, renunțând la tradiția convenției publicitare obișnuite, am fost primii care am promovat acest eveniment sătmărean și în orașele apropiate, într-un mod inedit: ambasadorul nostru Mr. Piano, pianistul pe roți, a promovat evenimentul la Nyíregyháza, Carei, Oradea și Cluj-Napoca. În cadrul evenimentului am inaugurat primul ”merchandising shop”, local unde s-au putut achiziționa tricouri personalizate, cu un conținut inedit, în diferite mărimi”, a spus Butka Gergo, inițiatorul și sufletul evenimentului.


Sponsorul Principal al festivalului a fost Schlemmer Romania, una dintre cele mai importante companii sătmărene în domeniul tehnologiei. Pe lângă activitatea la nivel internațional, compania este prezentă în viața culturală a orașului și sprijină comunitatea, inițiativa, oamenii.

Șapte scene în oraș
Iubitorii muzicii și artelor stradale au fost prezenți în acest an la șapte scene: pe scena Artist Arena by ZES Zollner din Piața 25 Octombrie, sătmărenii au fost martorii unor scenete de artă stradală cu totul speciale. În Piaţa Libertății, la scena Dräxlmaier, s-au amuzat de cele mai distractive reprezentații aduse în acest an la Satu Mare. Artiștii de la scena TransPink amplasată pe pasajul Coposu au pregătit multe surprize, iar, mulțumită Ecomatrix, a fost populată și în acest an scena amplasată pe malul Someșului. RedHat Yard a fost sediul neoficial al organizatorilor și locația afterparty-urilor, dar, tot în acest spirit, a fost adusă în curtea Muzeului de Arte atmosfera vinyl party-urilor de odinioară.


Am tot spus că ne dorim evenimente de calitate, de ținută europeană în Sătmar…Ei bine, acest festival ne-a demonstrat că bunul simț, distracția, arta, muzica și mâncarea de calitate își au locul în orașul nostru de pe Someș. Iar Sătmarul se poate mândri cu acest eveniment, cu voluntarii și oamenii care s-au implicat în organizarea lui și cu publicul civilizat și mereu dornic să descopere artiști noi și show-uri venite din toate colțurile lumii…


Cât despre artiști…cu toții merită un mare ”LIKE”…De la jocul cu focul al estonianului Chris Blaze la simpaticii italieni de la Trio La Gatta, de la omul orchestră Markusen la simpatico Norica Liccardo..Am stat cu inima-n dinți la show-ul la înălțime al celor de la Autoportante și am cântat alături de câștigătorul de la Italienii au Talent, omul muzicuță, Moses Concas ( cel care a strâns mii de like- uri în concursul de popularitate). Compania Despaso cu dansul pe frânghii și spectacolul la bară sau simpaticii francezi de la Megahertz ori suflătorii din Ungaria de la Jammal and The Groove Troope, cu toții s-au bucurat de succes…

Am avut și momentul inedit al puștilor sătmăreni de la MEM care sâmbătă seara au ridicat publicul la dans și cu toții s-au prins într-o horă cu dedicație pentru campioana noastră SIMONA HALEP. Și cu o melodie armânească… Trandafir la firida… Au fost trei zile de neuitat, cu un Sătmar cuprins de tinerețe, culoare, ritm, gusturi bune și mult mult bun simț…


Iar aprecierile de pe rețelele de socializare și numărul mare de comentarii pozitive ne întăresc convingerea că de acum înainte la mijloc de iulie, an de an, Sătmarul va deveni un magnet pentru cei care doresc să se bucure de astfel de spectacole stradale, de artiști mereu cu zâmbetul pe buze și de mâncare de calitate…


P.S. Câștigătorii și concluziile organizatorilor, în ediția de mâine… și un mare 10 scenei de pe Someș… de departe cel mai apreciat loc al festivalului!





ULTIMELE ȘTIRI

159 de ani de la înfiinţarea Asociaţiunii ASTRA, cu însemnat rol politic şi cultural şi la Satu Mare

Zilele acestea am marcat 159 de ani de la înființarea la Sibiu a Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura...

Mircea Govor vine la ACTUALITATEA SĂTMĂREANĂ

O discuție despre alegerile parlamentare, candidați, candidaturi, dar și despre alianțele de după locale și situația pandemiei la Satu Mare, în această seară de...

Ziua armatei, sobru și fără defilare, la Carei

Prima sărbătoare dedicată Zilei Armatei Române din pandemia a fost celebrată sobru la Carei. Dacă în edițiile precedente la Carei erau...

Ziua Armatei sărbătorită într-o atmosferă austeră, la Satu Mare

Spre deosebire de alți ani , ceremonia de Ziua Armatei din anul acesta a fost una restrânsă din cauza măsurilor...

Latest Posts

159 de ani de la înfiinţarea Asociaţiunii ASTRA, cu însemnat rol politic şi cultural şi la Satu Mare

Zilele acestea am marcat 159 de ani de la înființarea la Sibiu a Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura...

Mircea Govor vine la ACTUALITATEA SĂTMĂREANĂ

O discuție despre alegerile parlamentare, candidați, candidaturi, dar și despre alianțele de după locale și situația pandemiei la Satu Mare, în această seară de...

Ziua armatei, sobru și fără defilare, la Carei

Prima sărbătoare dedicată Zilei Armatei Române din pandemia a fost celebrată sobru la Carei. Dacă în edițiile precedente la Carei erau...

Ziua Armatei sărbătorită într-o atmosferă austeră, la Satu Mare

Spre deosebire de alți ani , ceremonia de Ziua Armatei din anul acesta a fost una restrânsă din cauza măsurilor...