Viorica Dăncilă – candidatul PSD la prezidenţiale: Ştiu că nu o să intru într-o luptă uşoară; mergem pe acelaşi mesaj de unitate

Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, marţi, că decizia Biroului Permanent Naţional şi a Comitetului Executiv Naţional de a o desemna candidat la prezidenţiale o onorează şi o responsabilizează, menţionând că ştie că nu va fi o luptă uşoară, pentru că partidul pleacă dintr-o situaţie dificilă.

“Astăzi, la Comitetul Executiv Naţional, s-a votat pentru candidatul la prezidenţiale, iar pentru a lua o decizie în mod democratic am ascultat toate părerile organizaţiilor judeţene. (…) Şi s-a votat pentru preşedintele partidului, respectiv pentru mine, pentru a reprezenta partidul în viitoarele alegeri prezidenţiale. Este un vot care mă onorează, responsabilizează în acelaşi timp, pentru că ştiu că nu o să intru într-o luptă uşoară, ştiu că va fi o luptă foarte grea, ştiu că partidul pleacă dintr-o situaţie dificilă, din punct de vedere electoral, dar am încredere în mine, am încredere în colegii mei, am încredere în puterea noastră de a ne mobiliza, am încrederea că vom câştiga aprecierile românilor, că se vor regăsi în mesajele noastre mulţi dintre români, că vom crea un val de încredere la nivel naţional şi că putem câştiga acestei alegeri”, a afirmat Dăncilă.

Ea a spus că în Biroul Permanent Naţional şi în Comitetul Executiv a fost supusă la vot şi candidatura lui Liviu Pleşoianu, aceasta obţinut doar un singur vot.

“Chiar dacă domnul Pleşoianu nu a fost prezent, pentru că nu este membru al BPN şi al CEx, am propus colegilor să dăm un vot şi pentru Liviu Pleşoianu pentru că am văzut în spaţiul public că Liviu Pleşoianu vrea să candideze şi am considerat important ca fiecare dintre noi să fie susţinut, să aibă susţinere, să vedem ce susţinere are în forurile statutare. În Biroul Permanent Naţional, Liviu Pleşoianu a avut un vot. Tot în Biroul Permanent Naţional, Gabriela Firea, preşedintele interimar al organizaţiei PSD Bucureşti, primarul Capitalei, s-a retras din această cursă şi a menţionat că pentru noi, pentru bucureşteni, pentru Partidul Social Democrat este foarte important să mergem uniţi la viitoarele alegeri”, a precizat Viorica Dăncilă.

Aceasta a transmis că partidul trebuie să fie unit, consensul fiind mult mai important decât dezbinarea.

“Ştiu că este foarte greu, dar sunt convinsă că, atunci când vom fi uniţi, paşii noştri vor fi paşi temeinici, şi că în spatele nostru nu va fi doar electoratul nostru, în spatele nostru vor fi şi cei pe care i-am dezamăgit şi vom face tot ce e posibil să le recâştigăm încrederea. (…) Vom merge pe acelaşi mesaj de unitate, pe un mesaj de încredere, pe un mesaj în care să se regăsească marea parte a românilor. Este important pentru noi, este important pentru fiecare organizaţie în parte, pentru fiecare primar din România să dovedească că cei de acolo cred în primarul respectiv. În localităţile în care nu avem primar, preşedintele de organizaţie trebuie să dovedească că se bucură de încrederea comunităţii respective pentru a fi candidatul nostru pentru alegerile locale, iar pentru noi, la nivel central, este important să nu facem niciun pas greşit şi să creăm acelaşi val de credibilitate pe care l-am avut în 2016”, a adăugat Dăncilă.

ULTIMELE ȘTIRI

Sondaj UE: Trei din cinci români apreciază pozitiv măsurile UE antiCOVID

   Standard Eurobarometer 93 este instrumentul cu care Uniunea Europeană derulează propriile sondaje pentru a afla cum gândesc cetățenii europei despre acțiunile pe care...

Număr mare de infectați și azi în județ

Până astăzi, 23 octombrie,în Satu Mare au fost infectate  cu noul Coronavirus 1335 persoane ,doar azi au fost descoperite 37 cazuri noi. Pe teritoriul României, au fost confirmate 201.032 cazuri de persoane infectatecu noul coronavirus (COVID – 19). 144.429 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.028 cazuri noi de persoane infectate cu...

Din vămi direct în carantină

În perioada 22.10.2020, ora 07:15 – 23.10.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 1957 persoane, dintre care 1914 persoane...

Peste 900 de vindecați în județul nostru

La nivelul județului Satu Mare, în data de 23 octombrie 2020, se află în carantină la domiciliu 911 persoane. Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 930 vindecări și...

Latest Posts