ALERTĂ. Vine CANICULA la Satu Mare. Temperaturi de 40 DE GRADE. LA UMBRĂ!!!

Pe sătmăreni îi așteaptă un week-end și un început de săptămână viitoare caniculară, potrivit prognozelor făcute de meteorologi. În cursul zilelor de vineri, sâmbătă, duminică și luni valul de căldură se va extinde, iar în orele amiezilor disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unităţi.

Week-end incandescent

Astfel, dacă în cursul zilei de astăzi temperaturile nu vor urca mai mult de 30 de grade, iar cerul va fi predominant noros cu reprize de soare, mâine, adică vineri, 9 august, cerul începe să se curețe de nori, iar temperaturile maxime dirune vor ajunge până la 31-32 de grade.

Sâmbătă va fi senin aproape toată ziua. De asemenea, și temperaturile vor crește ajungând până la 33-34 de grade la umbră, ceea ce înseamnă circa 40 de grade la soare și vreo 50 de grade la nivelul asfaltului. Totodată, și temperaturile minime nocturne vor ajunge la 20 de grade.

Duminică se face și mai cald. Cerul va fi în continuare senin, iar temperaturile diurne vor ajunge la 34-35 de grade la umbră, în timp ce cele nocturne vor fi de 20-21 de grade.

Și asta nu e tot. Luni va fi extrem de cald. Ziua se va ajunge și la 40 de grade, la umbră, aproape 50 de grade la soare, iar noaptea vor fi 21-22 de grade.

Foarte cald va fi și marti, cu 36-37 de grade la umbră cu 20 de grade noaptea. În tot acest interval de timp, cerul va fi senin.

Scădere bruscă de temperatură

Brusc, însă, în noaptea de marți spre miercuri vremea se va răcori, vor apărea noprii și ploile, iar temperatura disurnă va scădea cu 10-11 grade față de ziua precedentă. Ceea ce va avea un efect foarte neplăcut pentru meteo-dependenți.

Recomandările specialiștilor

În aceste condiții, persoanelor meteo-dependente sau cele cu probleme de sănătate cardiologice li se recomandă să evite plimbările în perioada în care temperaturile sunt foarte ridicate. De asemenea, se mai recomandă consumul de lichide.

În timpul caniculei, în cel mai mare pericol sunt copiii, persoanele în vârstă, cei cu boli cardiovasculare, femeile gravide. Recomandările medicale pentru prevenirea stărilor de rău sau îmbolnăvirilor cauzate de caniculă sunt următoarele:

– Purtaţi îmbrăcăminte uşoară, subţire, de culoare deschisă, din ţesături naturale, pălărie, ochelari de soare.

– Puteţi înfăşura în jurul încheieturii mâinii material textil (batistă, cârpă, tifon) umezit cu apă rece.

– Beţi multe lichide: apă minerală, ceai, 2-3 litri pe zi. Este foarte important să asiguraţi aportul de lichide şi la copii, altfel se deshidratează. Duceţi apă cu dumneavoastră la orice deplasare.

– Încăperile pot fi menţinute la temperaturi acceptabile dacă în timpul zilei (între ora 9 şi 21) ţineţi geamurile închise, protejate cu perdele, iar în rest lăsaţi geamurile deschise pentru aerisire.

– Între orele 12-16, evitaţi să staţi la soare. Deplasările, călătoriile, grădinăritul, sportul, joaca etc. organizaţi în afara acestei perioade a zilei. Nu porniţi la drum lung în vehicule fără climatizare. Nu lăsaţi niciodată copiii în interiorul autovehiculelor parcate la soare!

– Nu faceţi plajă între orele 12-16: radiaţiile nocive UV atunci sunt cele mai puternice. Chiar şi în rest, protejaţi-vă cu loţiuni de protecţie UV. Expunerea excesivă la radiaţiile ultraviolete este factor de risc pentru insolaţie, arsuri, iar în timp pentru apariţia cancerului de piele. Pentru copiii foarte mici, semiumbra-umbra este potrivită. Nu intraţi în bazin cu corpul încălzit la soare, şi dacă aţi mâncat, aşteptaţi 1-2 ore înainte să mergeţi în bazin. Evitaţi scăldatul în ape dulci naturale, căci pot fi contaminate cu urina rozătoarelor şi comportă riscul îmbolnăvirii de leptospiroză.

– Evitaţi efectuarea eforturilor fizice susţinute în perioada cea mai caldă a zilei. Muncile agricole, din şantierele de construcţii, construcţii de drumuri etc. trebuie organizate dimineaţa şi seara – la fel şi muncile din halele industriale unde nu se poate asigura microclimat corespunzător.

– Pentru confortul Dvs. şi pentru prevenirea îmbolnăvirilor:

– faceţi duşuri frecvente, cu apă la temperatură moderată

– evitaţi consumul de mâncăruri grase, băuturi alcoolice, exces de cafea

– ţineţi alimentele în frigider, refierbeţi mâncarea gătită cu o zi înainte.

Evitaţi locurile aglomerate, neventilate, unde, în condiţii de temperaturi ridicate, poate apărea starea de rău sau chiar decompensarea bolilor cardiovasculare. Dacă vă resimţiţi în urma expunerii la căldură, încetaţi orice activitate fizică pentru câteva ore şi odihniţi-vă într-un loc mai răcoros. În cazul manifestărilor cauzate de caniculă, se recomandă consult medical. Comunicaţi zilnic cu persoanele în vârstă din rudenie, din vecin, să le puteţi ajuta să treacă mai uşor peste zilele de caniculă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Există o explicație!!!

Activiștii de la Drivers SM au găsit o explicație (haioasă, cum altfel?) la faptul că Sătmarul a fost printre județele ”fruntașe” în ceea ce...

Acvilele încep bătălia pentru EUROBASKET 2021

Nationala feminina a Romaniei s-a reunit in week-end la Timisoara si a inceput de duminica seara pregatirile pentru FIBA Women’s EuroBasket 2021 Qualifiers sub...

Votanții lui Iohannis amenință că își anulează votul dacă nu iese la dezbatere cu Dăncilă

Votanții lui Klaus Iohannis în turul doi amenință că își anulează votul dacă acesta nu se prezintă la dezbaterea publică la care a fost...

Viorica Dăncilă, exclude varianta unei confruntări directe cu liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), premierul Ludovic Orban

Preşedintele Partidului Social Democrat (PSD), Viorica Dăncilă, exclude varianta unei confruntări directe cu liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), premierul Ludovic Orban, înainte de turul...

R. Moldova: Discuții pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare

La Chişinău au început discuţiile pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare, după ce Cabinetul condus de pro-europeana Maia Sandu a căzut prin moţiunea de...