ÎNFIORĂTOR. Un ADOLESCENT i-a TĂIAT GÂTUL cu o sticlă spartă unui bărbat. Cercetat pentru tentativă de OMOR

Un adolescent de numai 17 ani, din județul Satu Mare, este cercetat pentru tentivă de omor după ce i-a tăiat gâtul unui bărbat cu o sticlă spartă. Totul s-a întâmplat noaptea trecută la un local din centrul orașului Oțelu Roșu.

Polițiştii orașului Oțelu Roșu au fost sesizaţi noaptea trecută că în centrul orașului este un scandal în desfășurare. Un bărbat de 30 de ani, din Oțelu Roșu, a fost lovit cu o sticlă în zona gâtului de un tânăr de 17 ani, din județul Satu Mare.

Scandalul a fost aplanat imediat, iar victima a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale, rămânând internată, potrivit Radio Reșița.

„Trei bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 28 de ani, implicați în eveniment, au fost încătușați și conduși la sediul poliției în vederea audierii și stabilirii împrejurărilor în care s-a comis fapta”, precizează purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, inspector principal Alina Boeru.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de omor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin, conform Radio Reșița.

ULTIMELE ȘTIRI

Trupa lui Ritli pierde la “masa verde” restanța cu CAO Oradea

Covid-19 afectează tot mai serios activitatea cluburilor din eșalonul trei, și nu numai, iar primele amânări ajung să se transforme în rezultate stabilite la...

Mânce-o câinii școală!

Vă mai amintiți cum ne amăgeam, puști fiind, că dacă ungem școala cu slănină o s-o mănânce câinii și noi, slavă Domnului, vom scăpa...

Deși nu e refăcut 100% . Mani Gyenes s-a înscris și la Red Bull Romaniacs 2020

Red Bull Romaniacs s-a schimbat total în 2020! De la RedBull.ro am aflat cât de dificil este să concurezi toamna la cel mai dur...

Vernisajul expoziției de fotografie „Point of views” 2020 (Puncte de vedere) la Castelul din Carei

Sâmbătă, 31 octombrie 2020, de la ora 17.00, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din municipiul Carei va avea loc unul dintre cele mai...

Latest Posts