Micuțul Tomi a început tratamentul și răspunde pozitiv

Sătmărenii au demonstrat încă o dată că sunt oameni inimoși și generoși. În scurt timp de la anunțul făcut de familie legat de boala ce l-a lovit din plin pe micuțul TOMI, un băiețel de doar 10 ani, din donațiile sătmărenilor s-a strâns suma necesară începerii tratamentului…

Micuțul fotbalist de la Juniorul, Tomi, fiul pompierului Iosif Barna, diagnosticat cu Leucemie Acută Limfoidă, a început tratamentul și răspunde pozitiv. Familia a transmis un mesaj emoționant.
Plt. maj. Iosif BARNA și soția lui transmit tuturor celor care au contribuit pentru strângerea fondurilor necesare tratamentului băiețelului lor, diagnosticat cu Leucemie Acută Limfoidă, că până în prezent s-au adunat aproximativ 32000 euro. Această sumă acoperă cheltuielile cu tratamentul și cu chiria din Debrecen (Ungaria) și doresc să le mulțumească tuturor celor care s-au preocupat de soarta băiețelului.
„Tomi a început deja tratamentul și răspunde pozitiv. Pe lângă mulțumirile pe care le adresăm celor care ne-au ajutat cu bani, cu rugăciuni sau cu o vorbă bună, dorim să anunțăm că toți banii care vor rămâne la final vor fi donați unei alte cauze de acest gen. Ne-a impresionat numărul mare de oameni cu suflet și timpul rapid de răspuns. Rămânem profund recunoscători! ” este mesajul părinților lui Tomi.
Reamintim că impresionat de drama familiei și de situația micuțului Tomi, generosul om de afaceri Vasile Lucuț, administratorul SC UNICARM SRL Vetiș, a fost printre primii care a întins o importantă mână de ajutor, acesta donând 70000 lei pentru începerea tratamentului …
Sănătate maximă TOMI și un mare BRAVO, sătmărenilor!

ULTIMELE ȘTIRI

Sondaj UE: Trei din cinci români apreciază pozitiv măsurile UE antiCOVID

   Standard Eurobarometer 93 este instrumentul cu care Uniunea Europeană derulează propriile sondaje pentru a afla cum gândesc cetățenii europei despre acțiunile pe care...

Număr mare de infectați și azi în județ

Până astăzi, 23 octombrie,în Satu Mare au fost infectate  cu noul Coronavirus 1335 persoane ,doar azi au fost descoperite 37 cazuri noi. Pe teritoriul României, au fost confirmate 201.032 cazuri de persoane infectatecu noul coronavirus (COVID – 19). 144.429 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.028 cazuri noi de persoane infectate cu...

Din vămi direct în carantină

În perioada 22.10.2020, ora 07:15 – 23.10.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 1957 persoane, dintre care 1914 persoane...

Peste 900 de vindecați în județul nostru

La nivelul județului Satu Mare, în data de 23 octombrie 2020, se află în carantină la domiciliu 911 persoane. Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 930 vindecări și...

Latest Posts