OFICIAL Mc DONALD’S vine la Satu Mare. Actele au fost SEMNATE

Acum se poate spune cu certitudine că McDonald`s vine la Satu Mare. Primarul Kereskenyi Gabor a avut azi o întâlnire cu reprezentanții companiei, ocazie cu care a semnat actele necesare construirii noului restaurant.

”Am avut joi o întâlnire cu reprezentanții McDonald’s România, prilej cu care am semnat certificatul de urbanism pentru viitorul restaurant de pe Drumul Careiului, din municipiul Satu Mare. Compania și-a propus să deschidă restaurantul până la sfârșitul anului”, arată primarul Kereskenyi Gabor. 

Reprezentanții McDonald`s au trimis în acest an o scrisoare de intenție pe adresa Primăriei Satu Mare, prin care își anunțau dorința de a construi un restaurant de tip fast-food în municipiul reședință de județ. Administrația locală a și pregătit un teren.

Este vorba despre terenul pe care a fost amplasată fosta benzinărie OMW din intersecția de la Burdea. Mai exact, la intersecția dintre Drumul Careiului și Bulevardul Cloșca.

McDonald`s va primi un drept de superficie cu titlu oneros pe o perioadă de 49 ani asupra terenului situat în Satu Mare, zona Bulevardul Cloșca colț cu strada Careiului, în suprafață totală de 1.807 mp, unde va fi deschis un restaurant de tip McDrive.

ULTIMELE ȘTIRI

Trupa lui Ritli pierde la “masa verde” restanța cu CAO Oradea

Covid-19 afectează tot mai serios activitatea cluburilor din eșalonul trei, și nu numai, iar primele amânări ajung să se transforme în rezultate stabilite la...

Mânce-o câinii școală!

Vă mai amintiți cum ne amăgeam, puști fiind, că dacă ungem școala cu slănină o s-o mănânce câinii și noi, slavă Domnului, vom scăpa...

Deși nu e refăcut 100% . Mani Gyenes s-a înscris și la Red Bull Romaniacs 2020

Red Bull Romaniacs s-a schimbat total în 2020! De la RedBull.ro am aflat cât de dificil este să concurezi toamna la cel mai dur...

Vernisajul expoziției de fotografie „Point of views” 2020 (Puncte de vedere) la Castelul din Carei

Sâmbătă, 31 octombrie 2020, de la ora 17.00, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi din municipiul Carei va avea loc unul dintre cele mai...

Latest Posts