Păzea, e MARȚI 13!

Pe bune că mi-e și frică să scriu bursa de azi…Sigur va fi una cu și despre ghinioane…E marți și 13…sincer, mai bine dădea onor guvernul liber azi și n-o lăsa pe 16 când oricum e vineri și e după Mărie Mare! Am dat un ”sărci ” ”pe goagăl” să vedem de unde tradiția asta nefastă, plină de ghinioane a lui marți 13…

Cifra 13 este atribuită în anumite culturi tradiţionale divinităţii însăşi. În calendarul mayaş, anul avea 13 luni şi 13 zodii. În lucrările de numerologie această cifră apare învestită cu următoarele semnificaţii simbolice: are proprietăţi purificatoare, reprezintă încercarea, suferinţa şi moartea – în sensul că distruge un înveliş material pentru a face trecerea la un nivel superior de existenţă. În Caballa numărul 13 este asociat Şarpelui, Dragonului, Satanei şi Criminalului, dar totodată în creştinism este atribuit Fecioarei Maria, a cărei menire este să zdrobească ţeasta Satanei. Este, de asemenea, numărul eternei reîntoarceri, al ciclicităţii, al spiralei, al perpetuei reînnoiri, care supune cosmosul unor permanente mişcări şi oscilaţii.

Tarot de cifra 13 este aceea fără nume, asociată cu “trecerea”, “descompunerea”, moartea, transmutaţia, echivalente simbolic etapei de “putrefacţie” din cadrul procesului alchimic.

Ce să nu faci în această zi:

– Să nu inviţi niciodată 13 oameni la masă sau să nu te aşezi niciodată cu 13 oameni la masă.

– Dacă 13 cade într-o zi de vineri sau de marţi, cu siguranţă se va întâmpla ceva rău în această zi.

– Dacă într-o cameră sunt 13 persoane, cel care sta în dreptul oglinzii sigur va muri.

– Într-o zi de 13 nu trebuie să începi să construieşti nimic.

– Dacă eşti născut în ziua de 13 eşti ghinionist.

– Nu este bine să planifici nimic important într-o zi de 13.

Adevărul e că pe căldura asta mai bine stai liniștit, scuipi una bună în sân (depinde și al cui), trimiți pisica neagră la plimbare și faci trei pași în spate…Și-apoi merge și o bere rece!

Și una de final…pe bune, se desfășoară marți, 13 august, activități în cadrul campaniei IGSU „Ziua Informării Preventive. Preveniţi ghi-nionul”. Cu porți deschise la ISU… S-aveți baftă!

ULTIMELE ȘTIRI

România trece la ora de iarnă, cu vreme ca de primăvară

În zilele următoare vom avea parte de vreme ca de primăvară, după un început de săptămână foarte rece. În weekend, când România trece la...

Contract de peste 43,5 milioane de lei, semnat de Apaserv

La sediul APASERV SATU MARE S.A, a fost semnat ieri, 22 octombrie 2020, al doilea contract de lucrări din cadrul „Proiectului...

Două zile de workshop gratuit pentru femei

Traversăm astăzi una dintre cele mai dificile perioade, iar pentru multe femei casa a devenit locul cel mai puțin sigur. Pentru multe femei, casa...

Paul Stănescu: Sunt convins că PSD va câştiga alegerile; în toate sondajele PNL se prăbuşeşete

Secretarul general al PSD, senatorul Paul Stănescu, a declarat joi, la Slatina, la depunerea listelor de candidaţi ai partidului în judeţul Olt, că este...

Latest Posts