Reținut după ce ar fi agresat un polițist

Un bărbat, de 46 de ani, a fost reținut de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, pentru comiterea unei infracțiuni de ultraj la data de 27 august.

Polițiștii de ordine publică au fost solicitați să intervină la un bar, de pe raza municipiului Satu Mare, unde se afla un bărbat care provoca scandal.

În urma deplasării la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat, de 46 de ani, din municipiul Satu Mare, care profera injurii și expresii jignitoare la adresa peroanelor care se aflau în local, fapt pentru care a fost condus la sediul Poliției municipiului Satu Mare unde a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3 000 de lei.

Întrucât pe tot parcursul întocmirii procesului verbal de constatare a contravenției susnumitul a manifestat în continuare și la adresa organelor de poliție injurii și expresii jignitoare, prezentând tulburări de comportament a fost solicitată o ambulanță.

La sosirea ambulanței, persoana în cauză, a adresat injurii și amenințări cu acte de violență și personalului medical astfel că polițiștii de ordine publică au intervenit iar în timpul intervenției unul dintre polițiști a fost lovit de către acesta în zona capului.

Având în vedere cele expuse mai sus, a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, infracțiune care intră exclusiv în competența de cercetare a procurorului, singurul competent să dispună măsuri cu privire la acest tip de infracțiuni, astfel că procurorii au dispus de îndată reținerea acestuia pentru 24 de ore, urmând ca activitățile de cercetare să continue.

ULTIMELE ȘTIRI

România trece la ora de iarnă, cu vreme ca de primăvară

În zilele următoare vom avea parte de vreme ca de primăvară, după un început de săptămână foarte rece. În weekend, când România trece la...

Contract de peste 43,5 milioane de lei, semnat de Apaserv

La sediul APASERV SATU MARE S.A, a fost semnat ieri, 22 octombrie 2020, al doilea contract de lucrări din cadrul „Proiectului...

Două zile de workshop gratuit pentru femei

Traversăm astăzi una dintre cele mai dificile perioade, iar pentru multe femei casa a devenit locul cel mai puțin sigur. Pentru multe femei, casa...

Paul Stănescu: Sunt convins că PSD va câştiga alegerile; în toate sondajele PNL se prăbuşeşete

Secretarul general al PSD, senatorul Paul Stănescu, a declarat joi, la Slatina, la depunerea listelor de candidaţi ai partidului în judeţul Olt, că este...

Latest Posts