More


    SĂRBĂTOARE. O lună plină de evenimente și ARTIȘTI de top la Negrești-Oaș. Festivalul Zestrea Oașului

    =

    Orașul Negrești-Oaș a deschis la începutul lunii august seria evenimentelor cultural-artistice de amploare reunite sub brandul „Zestrea Oașului”. Organizatorii au pregătit o mulțime de evenimente, pentru toate categoriile de vârstă și pentru toate gusturile: zile de vacanță creativă pentru copii, târg de produse tradiționale, o conferință internațională privind satul românesc, o zi a diasporei, concursuri sportive pentru toate vârstele, toate culminând cu Zilele Orașului – ajunse la a XIX-a ediție.

    Primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca, a explicat că se dorește ca Festivalul Zestrea Oașului să fie puntea de legătură puternică între negreștenii de acasă și cei care se întorc acasă în această perioadă.

    ”Am gândit fiecare eveniment astfel încât fiecare negreștean – indiferent de vârstă, credință și preferințe – să se regăsească, să participe și să se implice. După primele 4 zile ale taberei de creație putem spune că evenimentul a întrecut orice așteptări în privința numărului de participanți, între 100 și 150 pe zi, la Târgul de produse tradiționale avem o mare diversitate de expozanți, iar negreștenii s-au arătat foarte entuziasmați.

    La fel, sperăm ca toate celelalte evenimente pe care le vom organiza în această lună să participe mulți negreșteni, deoarece am gândit Festivalul ca un liant: o salbă de evenimente care să ne promoveze talentele, meșteșugarii, obiceiurile și tradițiile noastre, dar care să-i determine pe toți negreștenii să iasă din casă și să socializeze„ – a declarat primarul Aurelia Fedorca.

    Primele evenimente au început în 29 iulie, la Muzeul în Aer Liber, acolo unde zilnic între 100 și 150 de copii au participat la atelierele organizate în cadrul Tabărei de Creație gratuite ”Pe ulițele satului”. În fiecare zi, până în 16 august, aici se desfășoară ateliere meșteșugărești și de creație, activități recreative și de voluntariat.

    Pe de ată parte, a treia ediție a Târgului de produse tradiționale, meșteșugărești și artizanale ”Produs de Oaș și Maramureș” s-a deschis la 1 august, în zona Parcului Central din oraș. Până în 10 august, zi de zi, în jur de 30 de meșteșugari și producători tradiționali din Țara Oașului și din Maramureș își expun produsele.

    Un alt eveniment important din program este Conferința internațională „Satul românesc – centru de credință, continuitate și rezistență în Transilvania. Anul omagial al satului românesc ( al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” organizat în parteneriat cu Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Academia Română și Protopopiatul Ortodox Român Oaș. Conferința se va desfășura în perioada 8-9 august 2019. În cadrul Conferinței vor fi suținute lucrări de către cercetători ai institutului, dar și specialiști din regiune și reprezentanți ai cultelor.

    De asemenea, în data de 10 august, la Valea Măriei se va desfășura III-a ediție a Concursului național ecvestru, eveniment organizat de crescătorii de animale din Negrești-Oaș.

    În săptămâna 12-18 august vor avea loc mai multe competiții sportive: mini-handbal fete, șah, dar și Concurs de pescuit – în 18 august, pe lacul din Călinești Oaș.

    Ziua de vineri, 16 august, este dedicată negreștenilor din diaspora. Ziua Diasporei va fi marcată prin conferința ”Negrești-Oaș te așteaptă acasă!”, la care vor fi invitați negreștenii care trăiesc în diaspora și se află în această perioadă în țară, dar și cei care vor să vină special pentru acest eveniment.

    Punctul culminant al Festivalului Zestrea Oașului se va desfășura în zilele de 16-18 august cu Zilele Orașului – eveniment ajuns la a XIX-a ediție.

    Evenimentul va debuta vineri seara, 16 august, la ora 20.00, cu un concert Daggu Project, urmat de Party cu DJ, pe scena care va fi amenajată în zona centrală a orașului.

    Sâmbătă, 17 august, la scena în aer liber, evenimentele vor începe la ora 17.00 cu momente oferite de artiști locali, urmați de un recital al Ansamblului Folcloric Măgura –Cernești și de un regal folcloric al interpreților Rafila Bărbos, Nicu Pop, Onișor Pop, Radu Pop și Vasile Pop.

    La ora 19.00 este prevăzută deschiderea oficială: un moment festiv în cadrul căruia vor fi premiate personalitățile orașului Negrești-Oaș, elevii cu rezultate deosebite, vor fi decernate titluri și diplome de către primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca.

    Programul la scenă va continua cu demonstrații de dans sportiv și de societate ale Clubului de Dans Regal, urmate de concerte suținute de trupa Inedit și Nicole Cherry. Seara va fi încheiată de concertul extraordinar al iubitului interpret Horia Brenciu & HB Orchestra.

    Duminică, 18 august, programul la scenă va începe la ora 16.00 cu recitaluri ale unor artiști locali, urmați de Maria Tripon și Cristian Enache, Maria Petca Poptean, Fanfara „Promenada” a Casei de Cultură Zalău și Ansamblul „Doruri sătmărene” cu soliștii Bogdan Bota, Silvia Șuth, Liliana Bota, Darius Cîmpean, Karina Molnar și Adelina Costina.

    La ora 19.30 este prevăzut momentul festiv al zilei: premierea cuplurilor care aniversează Nunta de aur, decernarea de titluri și diplome pentru cuplurile longevive. Vârstnicii vor primi în dar și un recital oferit de Matilda Pascal Cojocărița.

    Seara va fi încheiată de recitalurile extraordinare susținute de Anda Adam și Dorian Popa, culminând cu Tequilla party – O călătorie muzicală și de dans în jurul lumii! Zilele Orașului se vor încheia cu un spectaculos foc de artificii.

    Ultimul eveniment ce va fi organizat sub brandul Zestrea Oașului va avea loc în 3 septembrie la Muzeul Țării Oașului, Galeriile de Artă „Dr. Pop Mihai”. Este vorba despre lansarea cărții lui Remus Țiplea – „Dumnezeul meu/ My Lord” (267 de fotografii), în ediţie bilingvă – româno-engleză, un proiect realizat sub egida Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și a Consiliului Județean Satu Mare.

    Organizatorii evenimentelor sunt Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș, Casa Orășenească de Cultură Negrești-Oaș, Muzeul Țării Oașului, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești-Oaș, SC Events Walter SRL, având alături parteneri la fiecare eveniment.

    PROGRAM
    evenimente sub brandul
    Zestrea Oașului – Festivalul Patrimoniului Țării Oașului, 2019, Negrești-Oaș

    1. Tabăra De Vară – PE ULIȚELE SATULUI… la Muzeul în Aer Liber al Țării Oașului
    29 iulie – 16 august 2019, orele 10:00 – 12:00

    ⦁ Luni, 29 Iulie
    ⦁ Atelier de lectură – Dăruim Comori – Asociația ,,Versus” cu Laura Dogeanu – prezentarea unei cărți care va fi citită copiilor, urmată fiind de activități de socializare, colorat, pictură
    ⦁ Atelier de creație artă plastică – Dorel Petrehuș – Partea I – Fantezii imaginare despre figura umană – pictură pe sticlă
    ⦁ Atelier de olărit – Gheza şi Emma Istvanfi – modelăm și pictăm vase tradiționale din ceramică

    ⦁ Marți, 30 Iulie
    ⦁ Atelier de muzică și tradiții din Țara Oașului – Tripon Maria, ceterașii Vasile Solomon și Mihai Zele – învățăm ,,a juca ” și ,,a țâpuri”, descoperim cetera și zongora
    ⦁ Tehnici de acordare a primului ajutor – Crucea Roșie Negrești-Oaș – prezentare practică de prim ajutor în caz de înec
    ⦁ Atelier ATOPO – arta „de a bate toaca”

    ⦁ Miercuri, 31 iulie
    ⦁ Drumul pâinii – Asociația Pensionarilor și părinții – descoperim toate etapele de transformare a bobului de grâu în pâine caldă
    ⦁ Povestea bunicii – atelier meșteșugăresc cu Floare Finta, Tezaur Uman Viu, Floare Hotca – Luminător al satului, Hotcă Ana, Maria Finta, Mirela Bud și Mihaela Deac – Cum se cos nasturii? Așa apar trandafirii pe ie? Podoabele femeilor erau lucrate în casă? La toate aceste întrebări avem răspunsurile aici!

    ⦁ Joi , 1 august
    ⦁ Atelier gastronomic – Voluntari bucătari, Asociatia Pensionarilor și părinții – Ziua ,,dulce”- pregătim și degustăm gogoși și bomboane
    ⦁ Atelier de pictură – Pop Irina – pictură – icoane pe sticlă

    ⦁ Luni, 5 august
    ⦁ Tehnici de acordare a primului ajutor – Crucea Roșie Negrești-Oaș – prezentare practică de prim ajutor în caz de stop cardio – respirator
    ⦁ Atelier de creație artă plastică – Dorel Petrehuș – Partea II – Pictură cu motive vegetale și aranjamente florale
    ⦁ Atelier ASOC – Jocuile copilăriei

    ⦁ Marți, 6 august
    ⦁ Atelier de olărit – Gheza şi Emma Istvanfi – modelăm și pictăm vase tradiționale din ceramică
    ⦁ Atelier de lectură – Dăruim Comori – Asociația ,,Versus” cu Laura Dogeanu – prezentarea unei cărți care va fi citită copiilor, urmată fiind de activități de socializare, colorat, pictură

    ⦁ Miercuri, 7 august
    ⦁ Atelier de pictură – Pop Irina – pictură pe borcane de sticlă
    ⦁ Povestea bunicii – atelier meșteșugăresc cu Floare Finta, Tezaur Uman Viu, Floare Hotca – Luminător al satului, Hotca Ana, Maria Finta, Mirela Bud și Mihaela Deac – Împletim povestea cu meșteșugul

    ⦁ Joi, 8 august
    ⦁ Atelier de olărit – Gheza şi Emma Istvanfi – modelăm și pictăm vase tradiționale din ceramică
    ⦁ Atelier de creație artă plastică – Dorel Petrehuș – Partea III – Pictură cu motive vegetale și aranjamente florale
    ⦁ Atelier de lectură – Dăruim Comori – Asociația ,,Versus” cu Laura Dogeanu -activități de socializare, colorat, pictură

    ⦁ Luni, 12 august
    ⦁ Atelier de creație artă plastică – Dorel Petrehuș – Partea IV – Montarea și prezentarea lucrărilor
    ⦁ Atelier de pictură – Pop Irina – pictură – icoane pe sticlă
    ⦁ Atelier Cercetașii

    ⦁ Marti, 13 august
    ⦁ Atelier de pictură – Pop Irina – pregătirea materialelor pentru noaptea luminilor
    ⦁ Atelier gastronomic – Voluntari bucătari, părinți, Asociația pensionarilor -învățăm să preparăm mâncare tradițional oșenească „boace”

    ⦁ Vineri,16 august
    ⦁ Spectacol de teatru pentru copii ,,Apolodor” – ora 20:00
    ⦁ Noaptea luminilor – Pop Irina

    ⦁ Participarea la ateliere este gratuită, percepându-se doar taxa de vizitare a muzeului.

    2. Produs de Oaș și Maramureș – târg de produse tradiționale, meșteșugărești și artizanale, organizat în parteneriat cu Asociația Produs de Maramureș
    – expoziție/ târg cu produse tradiționale atestate (carne, lapte, prăjituri, miere, sucuri naturale, gemuri etc.);
    – expoziție/ târg cu obiecte artizanale (covoare, ceramică, lemn, sticlă, piele, păpuși, podoabe populare etc.);
    Loc: centrul orașului, în perioada 1- 10 august 2019

    3. Concurs național ecvestru – concurs de tracțiune și frumusețe cabalină, ediția a III-a, organizat în parteneriat cu crescătorii de animale din Negrești-Oaș.
    Loc: Valea Măriei, 10 august, 2019, orele 08:00 – 20:00.

    4. Conferința internațională „Satul românesc – centru de credință, continuitate și rezistență în Transilvania. Anul omagial al satului românesc ( al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” organizat în parteneriat cu Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului, Academia Română, Protopopiatul Ortodox Român Oaș.
    Loc: sala de festivități a protopopiatului, 8-9 august, 2019.

    5. Ziua Diasporei – Conferința Negrești-Oaș te așteaptă acasă- 16 august 2019

    6. Competiții sportive:
    Turneu de tenis – luni și marți, 12-13 august 2019, orele 10:00-15:00
    Turneu de baschet – miercuri 14 august 2019, orele 10:00-15:00
    Turneu de mini handbal – vineri și sâmbătă,16-17 august 2019, orele 10:00- 15:00
    Turneu de fotbal juniori și seniori – Stadionul Orășenesc Negrești-Oaș, sâmbătă,17 august 2019, orele 8:00-15:00
    Turneu de șah juniori și seniori – sâmbătă și duminică,17-18 august 2019, orele 10:00-15:00
    Turneu de handbal – duminică,18 august 2019 orele 10:00-15:00
    Concurs de pescuit – lacul Călinești, duminică,18 august 2019, orele 07:00 – 15:00

    7. Zilele orașului – Zestrea Oașului
    Loc: centrul orașului Negrești-Oaș, 16 – 18 august 2019

    Vineri, 16 august 2019
    Ora 20:00 – 21:00 Ø concert Daggu Project
    Ora 21:00 – 22:00 Ø Aerdelean Vasile- DEME- concert hip-hop
    Ora 22:00 – 24:00 Ø DJ Party

    Locul desfășurării: pe scenă în aer liber

    Sâmbătă, 17 august 2019
    Ora 10:00 – 16:00 Ø Probe de sunet
    Ora 17:00 – 18:00 Ø Concert trupa Inedit
    Ora 18:00 – 18:30 Ø Muzică- artiști loco: Vasy Oșanul
    Ora 18:30 – 19:00 Ø Ansamblu Folcloric Măgura, Cernești
    Ora 19:00 – 19:30 Ø Regal folcloric: Rafila Bă
    rbos, Nicu Pop, Onișor Pop, Radu Pop,
    Vasile Pop, Hermina Marc Iluți
    Ora 19:30 – 20:30 Ø Moment festiv: decernarea de titluri și diplome
    – intonarea imnului național al României Deșteaptă-te române!;
    – prezentarea delegaţiilor oficiale;
    – premierea personalităților orașului: profesori pensionari, etc.
    – a elevilor: șefi de promoție, cea mai mare notă la avaluarea națională, cea mai mare notă la bacalaureat
    – sport, teatru
    Ora 20:30 – 21:00 Ø Clubul Dans Regal – demonstrații de dans sportiv și de societate
    Ora 21:00 – 22:00 Ø concert trupa Aris
    Ora 22:00 – 23:00 Ø concert Nicole Cherry
    Ora 23:00 – 23:45 Ø concert extraordinar Horia Brenciu

    Duminică, 18 august 2019
    Ora 12:00 – 16:00 Ø Probe de sunet
    Ora 16:00 – 17:00 Ø Muzică- artiști loco:- Adelina Mihăilă
    – Aurelie- Florentina Hotca
    – Gianina Ciorbă
    Ora 17:00 – 17:45 Ø Fanfara „Promenada” a Casei de Cultură Zalău
    Ora 17:45 – 18:00 Ø Ansamblul „Doruri sătmărene” cu soliștii Bogdan Bota, Silvia Șuth, Liliana Bota, Darius Cîmpean, Karina Molnar, Adelina Costina.
    Ora 18:00 – 18:30 Ø Maria Tripon și Cristian Enache
    Ora 18:30 – 19:30 Ø Maria Petca
    Ora 19:30 – 20:15 Ø Moment festiv: premierea cuplurilor care aniversează Nunta de aur, decernarea de titluri și diplome de către primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca
    Ora 20:15 – 21:00 Ø concert Matilda Pascal Cojocărița
    Ora 21:00 – 22:00 Ø concert Dorian Popa
    Ora 22:00 – 23:00 Ø concert Anda Adam
    Ora 23:00 – 23:45 Ø Tequilla party – O călătorie muzicală și de dans în jurul lumii!
    Ora 23:45 Ø Focuri de artificii

    8. Lansare de carte: Remus Țiplea – „Dumnezeul meu/ My Lord” (267 de fotografii), în ediţie bilingvă – româno-engleză, proiect realizat sub egida Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și a Consiliului Județean Satu Mare – Marți, 3 septembrie 2019

    Locul desfășurării: Muzeul Țării Oașului, Galeriile de Artă „Dr. Pop Mihai”

    Organizatori: Primăria și Consiliul Local Negrești-Oaș
    Casa Orășenească de Cultură Negrești-Oaș
    Muzeul Țării Oașului
    Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Negrești-Oaș
    SC Events Walter SRL

    Organizatorii îşi rezervă dreptul de a modifica programul.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img