Urmărit general depistat de polițiști

Un bărbat, de 40 de ani, din județul Bihor, urmărit general, a fost depistat la data de 29 august a.c. de către polițiștii careieni.

Ieri, în jurul orei 14.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Carei au fost sesizați despre faptul că un bărbat, de 42 de ani, din comuna Tinca, județul Bihor, ajutat fiind de către un alt bărbat, de 40 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor, ar fi sustras dintr-un supermarket din municipiul  din Carei mai multe produse, în valoare de 2 367 de lei, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.

Procedându-se la verificarea persoanelor în cauză, polițiștii au constatat faptul că față de cea de a doua persoană menționată există emisă o dispoziție de urmărire, motivul fiind existența unui mandat de arestare preventivă, emis de Curtea de Apel Oradea pe numele acestuia, astfel că acesta a fost escortat și predat polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor.

Cercetările continuă sub directa supraveghere a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, în vederea stabilirii întregii activități infracționale a celor două persoane în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și complicitate la furt.

ULTIMELE ȘTIRI

Gest caritabil de expepție făcută de tinerii social-democrați sătmăreni

Tineretul PSD Satu Mare a donat ieri Secției de Pediatrie a Spitalului de Boli Infecțioase din Satu-Mare două televizoare noi. Copiii internați la Secția de...

PSD Satu Mare dorește aflarea adevărului de către Parchet și Instanța de judecată, privind alegerile din 27 septembrie de la Bixad

Organizația Județeană PSD Satu Mare doreste aflarea adevărului de către Parchet și Instanța de judecată, privind alegerile din 27 septembrie de la Bixad. PSD...

Teatrul Andrei Mureșanu din Sfântu Gheorghe aduce „Dragonul de aur” la Satu Mare

Teatrul Andrei Mureșanu joacă în Sala Mare a Teatrului de Nord, joi 29 octombrie 2020, de la ora 19.00, spectacolul DRAGONUL DE AUR de...

Primarul și noii consilieri locali sătmăreni au depus jurământul

Ceremonia de constituire a Consiliului Local al municipiului Satu Mare și de depunere a jurământului de către noii aleși în autoritățile administrației publice locale...

Latest Posts