Cooperarea bilaterală în cadrul ONU şi NATO – discutată de ministrul Afacerilor Externe şi ambasadorul Spaniei

Ministrul Afacerilor Externe, Ramona Mănescu, l-a primit marţi pe ambasadorul Regatului Spaniei la Bucureşti, Manuel Larrotcha Parada, discuţiile concentrându-se pe stadiul actual şi perspectivele relaţiilor bilaterale, în contextul Parteneriatului strategic dintre cele două state, informează MAE.
“A fost agreată intensificarea dialogului politico-diplomatic bilateral în contextul intereselor comune şi cooperării româno-spaniole, inclusiv în format multilateral în cadrul NATO şi ONU”, precizează MAE, într-un comunicat transmis AGERPRES.
În cadrul discuţiilor a fost menţionat faptul că schimburile comerciale ale României cu Spania au depăşit 4,3 miliarde de euro la sfârşitul anului trecut, Spania fiind unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai României.
“A fost exprimată dorinţa extinderii cooperării economice şi a fost reliefat rolul pozitiv pe care organizarea la Madrid, la 13 martie 2019, a Forumului de Afaceri şi Investiţii România – Spania l-a avut în impulsionarea relaţiilor economice bilaterale”, evidenţiază ministerul român.
Totodată, “a fost salutat rolul comunităţii române din Spania, cea mai numeroasă comunitate de străini din Regat, o comunitate activă, cu un aport pozitiv în societatea şi economia spaniole, constituind un exemplu de integrare reuşită”.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

VIDEO-FOTO-EVENIMENT. Porţi Deschise la Casa de Asigurări de Sănătate Satu Mare

Casa de Asigurări de Sănătate Satu Mare a organizat joi, 14 noiembrie 2019, evenimentul "Porţi deschise-Împreună pentru sănătate". Aflată deja la a treia ediţie,...

INUAGURARE. Magazin MEDIA GALAXY, se deschide la Satu Mare. UNDE şi CÂND

Miercuri, 20 noiembrie 2019, ora 13:00, are loc la Satu Mare evenimentul de deschiderea a celui mai nou magazin MEDIA GALAXY, cel cu numărul 20...

ARESTAT. Hoţ de PĂDURI, REŢINUT la Petea. Vroia să FUGĂ din ţară

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea au identificat și predat autorităților competente un cetățean român, căutat de autoritățile din județul Cluj pentru săvârşirea...

NOU. AEROPORTUL Satu Mare face ANGAJĂRI. Ce se cAUTĂ

R.A. Aeroportul Satu Mare organizează concurs în data de 05.12.2019 pentru ocuparea următoarelor posturi, pe perioadă nedeterminată: - un post de muncitor – femeie de serviciu; -...

VIDEO/FOTO. Incendiu MARE de vegetație uscată. Două ore s-au LUPTAT pompierii cu FLĂCĂRILE

Șase subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare și 3 pompieri voluntari din cadrul SVSU Doba au intervenit, în cursul acestei nopți, pentru...