More


    FOTO. Deschiderea anului școlar la școala gimnazială Grigore Moisil din municipiul Satu Mare

    =

    La școala gimnazială Grigore Moisil a început anul școlar cu o festivitate de deschidere la care au participat elevii alături de părinți și bunici, dar și reprezentanți ai mai multor instituții din județ. Au fost prezenți inspectorul școlar general  Călin Durla, preotul Cristian Boloș și agentul principal Gabor Paula din partea Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare.

    Elevii, mai ales cei din clasele mici, au așteptat cu nerăbdare această zi specială de septembrie, alături de părinții emoționați. Întreaga curte a școlii a reverberat bucurie – bucuria revederii cu colegii, bucuria de a oferi cadrelor didactice buchete de flori în semn de recunoștină pentru munca pe care urmează să o depună alături de elevi, iar pentru cei mici, bucuria începerii unui nou drum pe băncile școlii – un drum care urmează să îi pregătească pentru viață, să le dezvolte deprinderi utile în societate și să facă din ei oameni demni. Până și vremea a ținut cu elevii, oferindu-le o zi călduroasă de toamnă, tocmai potrivită pentru un început armonios.

    “Peste tot în țară se deschid larg porțile școlilor, iar în jur simțim emoția unui nou început, emoția necunoscutului. Școala gimnazială Grigore Moisil își deschide porțile pentru 859 de elevi. Dragi elevi, este important să știți că aici veți învăța mai ales pentru viață, iar noi vă vom călăuzi pașii pe drumul cunoașterii, conștienți că aveți nevoie de dragoste, înțelegere, bunătate, respect și bunăvoință.” – a spus directorul școlii gimnaziale Grigore Moisil Satu Mare, Claudiu Mondici, în cadrul festivității de deschidere a anului școlar



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img