FOTO/VIDEO. SCANDAL cu ȚIGANI în Centrul Sătmarului. Două CLANURI de GABORI, și-au REGLAT CONTURILE în stradă


Un scandal în toată regula s-a iscat în această seară, în plin centrul Sătmarului. Mai exact pe strada Ștefan cel Mare, în apropiere de Liceul Doamna Stanca. Două clanuri țigănești, două clanuri de gabori, au ieșit în stradă să-și împartă dreptatea.

Potrivit celor declarate pentru Gazeta de Nord Vest de purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor, polițiștii sătmăreni au fost solicitați să intervină în acest scandal prin 112. Polițiștii de la ordine publică au ajuns aproximativ în același timp cu colegii lor de la Rutieră.

În momentul când unul dintre cititorii Gazetei de Nord Vest a trecut prin zonă și a început să filmeze scena, gaborii au devenit recalcitranți fiind la un pas de a provoca un scandal și mai mare.

Au fost identificate toate persoanele implicate în scandal, opt la număr, precum și autoturismul unuia dintre clanurile țigănești, aflată pe strada Ștefan cel Mare.

Polițiștii sătmăreni i-au condus pe toți cei opt indivizi implicați în acest scandal stradal din plină noapte la sediul IPJ unde, în prezent, sunt audiați.

Nu este pentru prima dată când clanurile țigănești declanșează scandaluri, mai mult sau mai puțin de amploare.

Poliția a interveni de fiecare dată promt, dar cu toate acestea fenomenul începe să ia amploare și la Satu Mare.

1 COMMENT

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

O nouă ediție reușită a Cupei Luceafărul

Colegiul Național Mihai Eminescu, Comisia Metodică a Ariei Curriculare Educație Fizică/Arte, a organizat la finalul săptămânii trecute tradiționalul Turneu Internațional de Baschet băieți dotat...

Careianul Daniel Tentiș, bronz la Campionatul European de atelaje trase de câini

Membru fondator al Snow Wolves Trascău, careianul Daniel Marius Tentiș a participat în week-end la Campionatul European de atelaje trase de câini (pe roți),...

Cine stinge lumina(math)?

E greu să vorbești sau să scrii azi despre altceva decât despre rezultatele alegerilor prezidențiale... Parcă orice subiect am alege la bursă ne e...

Adrian Rus: “Suntem încrezători în forţele proprii”

Au început deja emoţiile pentru echipa naţională. Duminică a avut loc reunirea lotului pentru dubla cu Suedia şi Spania. Printre primii stranieri sosiţi s-a...

Judo Master, pe podium în Slovacia

Sâmbătă, sportivii de la Judo Master Satu Mare şi Judo Master Carei au fost prezenți în Galanta, Slovacia, la un concurs internaţional important, la...