More


    FOTOGALERIE. Polițiștii au DESCINS în gările din Satu Mare și Carei. Ce au URMĂRIT

    - Advertisement -

    Peste 50 de persoane au fost legitimate în această dimineață în cadrul unei acțiuni desfășurate în gările de pe raza județului Satu Mare.

     Acțiunea  la care au participat în echipe mixte 13 polițiști din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Satu Mare  și 10 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, din structurile de ordine publică și rutieră, a avut ca principal scop menţinerea ordinii şi liniştii publice în zona staţiilor CFR, diminuarea fenomenului infracţional şi contravenţional, depistarea şi luarea măsurilor legale împotriva persoanelor urmărite, aflate în atenţia poliţiei şi a celor care nu îşi justifică prezenţa în zona staţiilor CFR.

    Astfel au fost vizate principalele stații de cale ferată de pe raza județului și s-a acționat de asemenea pe trenurile de călători de scurt parcurs utilizate în special de către elevi și navetiști,context în care cu sprijinului Compartimentului de Prevenire a Criminalității din cadrul I.P.J. Satu Mare, în  rândul publicului călător (din zona stațiilor și pe trenurile de călători) au fost împărțite pliante și promovate mesajele, ZERO LA MIE (Alcoolul și viața distrug vieți), DISTRUGE ZIDUL INDIFERENȚEI (Traficul de persoane poate fi prevenit) și PAZA BUNA TRECE PRIMEJDIA REA.

     Pe lângă activitățile preventive polițiștii au legitimat peste 50 de persoane, au efectuat controlul a 4 bagaje, au verificat 10 autoturisme aflate în apropierea gărilor și au aplicat 7 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 1 000 de lei.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img