More


    Calendarul învestirii Guvernului Orban propus de PNL, respins. Audierea miniştrilor va avea loc marţi şi miercuri, votul lunea viitoare

    =

    Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au respins, luni, calendarul de învestire a Guvernului Orban, potrivit România TV. Premierul desemnat a solicitat Parlamentului permisiunea de a fi prezent la această ședință pentru a argumenta propunerea de calendar.
    Birourile Permanente Reunite ale Camerei Depitaţilor şi Senatului au stabilit luni calendarul investirii Guvernului Orban în Parlament. Miniștrii propuşi de premierul desemnat Ludovic Orban vor fi audiați în comisiile de specialitate în zilele de marți și miercuri, iar votul final, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, va avea loc luni, 4 noiembrie, au decis Birourile permanente reunite, la propunerea social-democraţilor, anunţă România TV.
    “Pentru candidaţii la posturile de ministru audierile vor fi marţi şi miecuri, de dimineaţă de la ora 9.00 până seara. Am căutat să evităm încălecarea mai mutor comisii, iar pentru luni s-a decis, în unanimitate, ca luni la ora 14.00, să aibă loc şedinţele reunite pentru învestitura Guvernului”, a anunţat Teodor Meleşcanu, preşedintele Senatului.
    Premierul desemnat, Ludovic Orban, şi-ar fi dorit ca audierile miniștrilor în comisii să aibă loc marți, iar miercuri să se organizeze şedinţa de plen în care să se dea votul de învestitură al guvernului. Social-democraţii au reuşit să se impună în şedinţa birourilor reunite şi să aibă câştig de cauză.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img