Dan Barna, șeful USR, care a inițiat campania #FărăPenali, este supervizorul senin al unor fraude cu fonduri UE

Jurnaliștii de la Rise Project au publicat marți o anchetă amplă despre președintele USR, Dan Barna. În material sunt prezentate afacerile cu fonduri europene pe care candidatul USR la alegerile prezidențiale le-a făcut înainte să intre în politică. „Șeful USR, partidul care a inițiat campania #FărăPenali, este supervizorul senin al unor fraude și conflicte de interese cu fonduri UE”, notează cei de la Rise Project.

„Prezidențiabilul vrea să-i întoarcă pe români în țară, dar și-a consolidat cariera pe seama unora nevoiți să plece. Opozantul și-a dirijat afacerile în algoritmul următor: bani publici pentru prietenii de școală. La bilanț, managementul care l-a consacrat pe Barna îi este este profitabil sieși, în timp ce oameni aflați în cumpănă au beneficiat doar pe hârtie. Vorbim despre persoane cu dizabilități sau proveniți din medii defavorizate, greu de integrat pe piața muncii și extrem de neglijate în România. În numele lor, Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare – DCG, compania fondată de Dan Barna, a câștigat milioane sub pretextul facerii de bine”, se arată în ancheta Rise Project.

Jurnaliștii Romana Puiuleț și Ana Poenariu prezinte date și documente care arată cum proiecte sociale finanțate din fonduri europene gestionate de firma lui Dan Barna au avut același model autohton prin care banii europeni s-au scurs către firme de casă.

„Trei proiecte europene generoase arată ca după război. Banii s-au evaporat între amici cu facturi la comandă, în nepotisme, deturnări, plăți fictive, furturi de echipamente și discursuri despre frumusețea spiritului antreprenorial. Din partea beneficiarilor, multă dezamăgire. (…) Proiectele îngropate de Grupul de Consultanță și Dezvoltare – DCG s-au numit “Punți Comunitare” (social), “SES-am Deschide-te” (social)și “Biblioteca Bunelor Practici”(antreprenorial), iar aceasta e povestea lor. În centru se află candidatul Alianței 2020 USR PLUS, consultant pe fonduri europene, apoi fost secretar de stat în guvernul tehnocrat la Ministerul Fondurilor Europene. Barna, 44 de ani acum, a ieșit din firmă de îndată ce a intrat în minister”, scrie Rise Project.

Din 2007 până astăzi, compania fondată de Dan Barna și partenerul său Dragoș Jaliu a fost parteneră sau beneficiară directă în 20 de proiecte pe fonduri europene care însumează 166 de milioane de lei.

Ca subcontractor, între 2008 și 2015, firma a furnizat cursuri, consultanță, servicii de publicitate și protocol, în valoare de 3,3 milioane de lei, către mai multe instituții ale statului: Primăria Sibiu condusă de Iohannis, Ministerul de Interne condus de Dan Nica, Ministerul Dezvoltării Regionale condus de Elena Udrea, Autoritatea Națională a Vămilor, Ministerul Agriculturii și mai multe Consilii Județene din țară. Majoritatea contractelor au fost obținute prin cerere de ofertă sau achiziție directă.

Candidatul USR la președinție s-a retras în 2016 din companie și a fost numit secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene în guvernul tehnocrat.

Anul trecut, Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare – DCG s-a întors la Alba, ca lider de proiect european. Cu o nouă finanțare de 11,8 milioane de lei, înființează întreprinderi start up în centrele urbane din județele Alba, Brașov, Sibiu, Covasna, Harghita și Mureș. “Ne propunem să încurajăm antreprenoriatul în Regiunea Centru, prin crearea unui cadru dinamic și sustenabil, favorabil dezvoltării abilităților antreprenoriale”, sună anunțul postat pe site-ul firmei. Proiectul se află deocamdată în faza de implementare.

Compania lui Barna a fost verificată în teren de OIR POSDRU ALBA, dar totul a fost ok, ni s-a transmis. Ultimul control de la minister a plecat și el cum a venit.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Foto-galerie. LEBĂDA. Cel mai bun raport calitate-preț al produselor pentru casă

Magazinele LEBĂDA sunt binecunoscute clienților sătmăreni și nu numai, ele oferind soluții la problemele acestora pentru construirea caselor – de la prima cărămidă și...

INFRACTOR PERICULOS a fost ÎNCĂTUŞAT la Petea. Voia să FUGĂ din ţară

Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Petea au identificat și predat autorităților competente un cetățean român, căutat de autoritățile din România, pentru săvârşirea infracțiunii...

FOTO. Florisal RĂMÂNE, deocamdată, la Satu Mare. Consiliul Local a APROBAT

Pentru a preveni întreruperea serviciului de salubrizare pe raza municipiului Satu Mare, Consiliul Local a aprobat marți, în şedinţă extraordinară, cadrul legal și modalitatea...

VIDEO VIORICA DĂNCILĂ a bătut orice RECORD în România: Este PRIMUL politician care a vorbit CONTINUU, timp de peste 145 de minute

Viorica Dăncilă a bătut orice record în democrația românescă! Este primul politician care a vorbit peste 145 de minute continuu, la o conferință de...

Încă 11 autobuze hibrid vor sosi la Satu Mare

Primăria municipiului Satu Mare a semnat, ieri, un contract cu fabrica SOLARIS, potrivit căruia în anul 2020 vor sosi în municipiul Satu Mare 11...