More


    Dăncilă: Cei care vor vota acest program al aus-terităţii vor trebui să răspundă în faţa românilor

    =

    Premierul demis Viorica Dăncilă a declarat miercuri, la Zalău, că toţi parlamentarii care vor vota luni, noul Guvern, vor trebui să răspundă în faţa românilor, în condiţiile în care, în opinia sa, este vorba de un program de guvernare de austeritate, în care nu se regăsesc măsurile luate de actualul Executiv.

    Liderul PSD a afirmat că parlamentarii care vor susţine un nou guvern vor vota împotriva românilor.

    “Luni va fi votul pentru noul Guvern şi mă întrebam (…) ce vor face parlamentarii noştri, indiferent de culoare politică? Vor vota împotriva românilor? Vor vota împotriva pensionarilor? Vor vota împotriva tinerilor? Vor vota împotriva dezvoltării acestei ţări? Sunt convinsă că unii o vor face, dar stau şi mă întreb ce vor face oamenii când se vor întoarce în comunităţile lor şi vor întreba: ‘Noi de ce v-am votat şi v-am trimis în Parlamentul României?’ (…) Eu cred că toţi cei care vor vota acest program al austerităţii pentru România vor trebui să răspundă în faţa românilor. (…) Am citit programul de guvernare al celor care vor să vină la conducerea acestei ţări. Nu am regăsit creşterea punctului de pensie, nu am regăsit măsurile economice prin care să ne convingem copiii să se întoarcă în ţară alături de familie, nu am regăsit măsurile pentru agricultură, nu am regăsit măsurile spitale, nu am regăsit măsurile pentru comunităţile locale. Am văzut programul de guvernare făcut de ei pentru ei”, a precizat Viorica Dăncilă, în cadrul unei întâlniri cu persoanele vârstnice din Zalău.

    În ceea ce priveşte campania sa electorală, Viorica Dăncilă a menţionat faptul că merge înainte, chiar dacă a luat multe “pietre” pe parcurs.

    “Vechiul şi Noul Testament spune că în pomul care face roade nu arunci cu pietre. Am luat destule pietre, dar am mers înainte, pentru că am ştiut că merg pe calea bună şi am ştiut că nu mă pot opri, oricât s-ar chinui ei, pentru că oamenii au nevoie de lideri care să lucreze pentru ei, 24 de ore din 24, şapte zile din şapte”, a conchis candidatul PSD la alegerile prezidenţiale.

    Viorica Dăncilă s-a aflat , miercuri, într-o vizită electorală în Sălaj, unde a vizitat Spitalul Judeţean de Urgenţă şi Centrul de zi pentru persoane vârstnice din Zalău şi s-a întâlnit cu un grup de pensionari din municipiu. Programul a continuat cu o vizită la şcoala din comuna Buciumi şi cu întâlniri electorale în Jibou şi Zalău.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img