Dăncilă: Sper ca noul Guvern să ducă mai departe proiectele destinate salvării oamenilor

Premierul demis Viorica Dăncilă şi-a exprimat speranţa, miercuri, ca noul noul Guvern să ducă mai departe proiectele destinate salvării oamenilor, adăugând că, în perioada mandatului său, au fost luate o serie de măsuri, între care îmbunătăţirea sistemului naţional de apeluri de urgenţă 112.

Ea a participat la semnarea proiectului “Multirisc Modul III”, destinat îmbunătăţirii pregătirii personalului IGSU, Serviciilor de Ambulanţă, Unităţilor şi Compartimentelor de Primiri Urgenţe, Salvamont şi Salvaspeo. “Este încă o măsură guvernamentală care vine în continuarea demersurilor noastre de dotare cu mijloace de intervenţie rapidă, cu aparatură şi instrumente moderne şi de îmbunătăţire a legislaţiei în cazul situaţiilor critice. După cum ştiţi, la finalul luni iunie, a fost semnat Acordul-cadru privind furnizarea de elicoptere uşoare destinate misiunilor de căutare-salvare montană şi intervenţii medicale de urgenţă. A fost doar unul din paşii importanţi pe care i-am făcut pentru dezvoltarea noului concept al managementului pentru situaţii de urgenţă, viziune 2020. De asemenea, am modificat legislaţia şi am făcut progrese semnificative de îmbunătăţire a sistemului naţional de apeluri de urgenţă 112”, a afirmat Dăncilă.

Potrivit acesteia, în mandatul său de prim-ministru, s-au luat măsuri “vitale” pentru reducerea timpilor de răspuns şi intervenţia profesionistă în cazul evenimentelor care ameninţă viaţa.

“Oamenii au nevoie de intervenţia rapidă a autorităţilor. Românii trebuie să aibă încredere că în situaţii critice salvatorii sosesc la timp şi intervin profesionist. Sper ca noul Guvern să ducă mai departe aceste proiecte şi să le dezvolte în beneficiul românilor”, a spus Viorica Dăncilă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ETERNA REÎNTOARCERE, se reia duminică la Sala Studio a Teatrului de Nord Satu Mare

Tragicomedia „Eterna reîntoarcere" de Fredrik Brattberg, se joacă duminică 17 noiembrie 2019, de la ora 19.00, în Sala Studio a Teatrului de Nord. Regia...

ALERTĂ. PANICĂ la granița cu Ucraina. O BOALĂ extrem de CONTAGIOASĂ, în zonă

Ministerul Sănătății anunță că a cerut direcțiilor de sănătate publică din nordul țării, printre care și Satu Mare, încă de la 1 noiembrie să...

FOTO. PERICOL de EXPLOZIE. Camion în FLĂCĂRI lângă o stație PECO

O benzinărie din municipiul Satu Mare a fost la un pas să sară în aer după ce un camion aflat în mers a luat...

Investigații gratuite pentru depistarea diabetului zaharat, la Satu Mare

Campania are loc cu ocazia Zilei Mondiale a Diabetului Zaharat, iar evenimentul se va desfășura joi, 14 noiembrie 2019 la parterul Complexului Comercial Shopping...

VIDEO-FOTO-REPORTAJ în EXCLUSIVITATE. Mircea Dohan – Legendă, Stea și Exemplu în handbalul românesc Partea a IV – a

Bună ziua stimați cititori, vă spune Valeriu Ioan, din redacția Gazetei de Nord Vest, aflat în vâltoarea unor evenimente sportive istorice de mare calibru...