Deputaţii jurişti au respins proiectul USR de desfiinţare a Secţiei speciale pentru magistraţi



Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a votat marţi raportul de respingere a propunerii legislative privind desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului General, iniţiată de USR. Raportul de respingere va intra în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor. Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară, alături de iniţiativa “Fără penali”.
Au fost 12 voturi pentru respingerea proiectului, ale reprezentanţilor PSD, şi 10 voturi ale USR şi PNL au fost pentru adoptare.
Deputatul PSD Florin Iordache a opinat că această secţie trebuie menţinută.
“Această secţie trebuie menţinută. (…) Judecători şi procurori au avut dosare deschise ţinute la sertare pentru a exista o presiune. (…) Vreţi să ne întoarcem la presiunea DNA pe sistemul de justiţie? În cazul acestei secţii, CSM este cel care face selecţia procurorilor. Aştept noul guvern şi sper ca noul ministru al Justiţiei va avea mai multă înţelepciune să susţină secţia. Din păcate, ministrul care face parte din PSD nu a susţinut această secţie, este regretabil”, a afirmat Florin Iordache, potrivit Agerpres.
La dezbateri, deputatul USR Stelian Ion a spus că proiectul este în concordanţă cu recomandările Comisiei de la Veneţia şi ale GRECO, menţionând că este o mare greşeală menţinerea acestei secţii.
“Secţia trebuie desfiinţată, ea nu face decât să blocheze anchete ale DNA. A menţine această structură în viaţă este o mare greşeală. (…) Ce a făcut Secţia de investigare a magistraţilor? Ei sunt stat în stat. Dacă unii dintre aceşti procurori săvârşesc o infracţiune, doar colegii de birou pot să decidă dacă începe urmărirea penală. (…) Această secţie este o pacoste, trebuie desfiinţată. Înainte nu exista o presiune, acum există o presiune pe judecători, pe magistraţi”, a mai spus Stelian Ion.
Deputatul PNL Ioan Cupşa a afirmat că viitorul ministru al Justiţiei din partea PNL va susţine desfiinţarea Secţiei pentru investigarea magistraţilor.
“Viitorul ministru va susţine desfiinţarea secţiei. Să nu aveţi niciun dubiu, sper ca această secţie să fie cât mai curând desfiinţată. În situaţia de astăzi, secţia trebuie să aibă procurori care să se priceapă la toate, la infracţiuni de corupţie, economice. Evident că nu poate. Induceţi ideea că fenomenul infracţionalităţii în rândurile magistraţilor este de amploare, ceea ce este fals. Nu aveţi niciun argument. Avem argumente solide privind desfiinţarea acestei secţii. Noul ministru al PNL cu certitudine va susţine acest demers de desfiinţarea acestei Secţii speciale de investigarea magistraţilor”, a replicat Ioan Cupşa, adăugând că “pare că această secţie produce şi metode de intimidare asupra magistraţilor”.
Deputatul PSD Nicuşor Halici a argumentat că solicitarea de desfiinţare a acestei secţii nu este legitimă.
“Nu ţineţi la independenţa judecătorilor. (…) Solicitarea USR nu este legitimă, este de înţeles”, a spus Halici, subliniind că la această secţie toţi procurorii sunt numiţi pe criterii eminamente profesionale.
Raportul de respingere urmează să intre în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor.



POLITIC

VIDEO.MIRCEA GOVOR: ”Am votat cea mai bună echipă pentru județul și municipiul Satu Mare”

Managerul Nord vest TV și Gazeta de Nord Vest, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean s-a prezentat astăzi la urne convins de faptul că a...

SATU MARE – MACHETE, PROMISIUNI ȘI DEZAMĂGIRI – SOLUȚIILE UNUI TÂNĂR CANDIDAT GEORGE HOTCA, PMP Satu Mare, candidat pentru funcția de consilier local

Dincolo de machete și idei pompoase, Satu Mare are nevoie urgent de implementarea unor idei fezabile și practice. Fiecare an pe care administrația locală îl...

VIDEO. Kelemen Hunor vrea continuitate la județ, la Satu Mare și la Carei. Îndeamnă sătmărenii să voteze

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă în cadrul unei conferințe de presă susținută la Satu Mare că își dorește ca în municipiile Satu...

PSD Păulești tot mai apreciat de cei din comună!

Staful de campanie împreună cu candidatul PSD Păulești la primăria Păulești ,Pomian Vasile și echipa de viitori consilieri au luat la pas satul Hrip,unde...

Latest Posts

Natalia Iocsak a terminat pe podium Campionatul Național de Drift

Ivan Ivanov a devenit al doilea străin din istorie care cucerește titlul în Campionatul Național de Drift. Bulgarul a fost declarat oficial campion al...

O nouă amânare a startului în fotbalul județean

Comitetul de Urgenţă al AJF Satu Mare, întrunit marți - 29.09.2020, a luat următoarele hotărâri: Se amână începerea campionatelor Liga a IV-a Elite, Liga a...

550 de milioane de Euro pentru 120.000 de IMM-uri din România

Comisia Europeană a aprobat modificarea programului operațional „Competitivitate” în România, prin redirecționarea unei finanțări în valoare de 550 de milioane de euro din Fondul...

Francisc Groza, un poliglot sătmărean

A văzut lumina zilei în 17 decembrie 1883 la Satu Mare în familia lucrătorului de pământ Vasile Groza, greco-catolic şi a Elisabetei Lerm, romano-catolică....

ULTIMELE ȘTIRI

Natalia Iocsak a terminat pe podium Campionatul Național de Drift

Ivan Ivanov a devenit al doilea străin din istorie care cucerește titlul în Campionatul Național de Drift. Bulgarul a fost declarat oficial campion al...

O nouă amânare a startului în fotbalul județean

Comitetul de Urgenţă al AJF Satu Mare, întrunit marți - 29.09.2020, a luat următoarele hotărâri: Se amână începerea campionatelor Liga a IV-a Elite, Liga a...

550 de milioane de Euro pentru 120.000 de IMM-uri din România

Comisia Europeană a aprobat modificarea programului operațional „Competitivitate” în România, prin redirecționarea unei finanțări în valoare de 550 de milioane de euro din Fondul...

Francisc Groza, un poliglot sătmărean

A văzut lumina zilei în 17 decembrie 1883 la Satu Mare în familia lucrătorului de pământ Vasile Groza, greco-catolic şi a Elisabetei Lerm, romano-catolică....

Documente justificative pentru achizițiile făcute

Obligația angajatorilor de a transmite documentele justificative pentru achizițiile de bunuri și servicii conform art.6 alin.(1) din OUG 132/2020 – telemunca Potrivit Ordinului 1376/2020 al...