More


    MESAJ Ministrul Muncii, Marius Budăi, la Satu Mare ”Nu vă BATEȚI JOC de români!”

    =

    Prezent ieri la Satu Mare, unde a participat la întâlnirea de lucru cu directorii executivi ai agenţiilor teritoriale din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Constantin Budăi, a transmis un mesaj ferm Opoziției. În cadrul unei conferință de presă care a avut loc la sediul PSD Satu Mare, alături de președintele social-democraților sătmăreni, Aurelia Fedorca, ministrul muncii a solicitat reprezentanților Opoziției să semneze Pactul pentru Bunăstarea Românilor și să nu-și bată joc de români.

    Semnături pentru Bunăstarea Românilor

    În deschiderea conferinței de presă, președintele PSD satu Mare, Aurelia Fedorca, a precizat că va fi demarată o acțiune de strângere de semnături privind Pactul pentru Bunăstarea Românilor, acțiune demarată chiar ieri, de Ziua Persoanelor Vârstnice.

    “Este o zi importantă pentru noi, o zi în care sărbătorim vârstnicii noștri din Organizația PSD Satu Mare și cu atât mai mult este mai frumoasă sărbătoarea pentru că cine putea să fie aici decât persoana cea mai importantă, domnul ministru al Muncii, alături de pensionarii noștri. Înainte de a-i da cuvântul domnului ministru care, cred eu, că o să aibă lucruri mult mai importante decât mine de spus pe specialitate, vreau să spun că această sărbătoare aș vrea să o marcăm prin demararea de strângere de semnături privind Pactul pentru Bunăstarea Românilor, un pact propus de către doamna premier Viorica Dăncilă și un pact care se dorește să fie garanția politică a continuării creșterii nivelului de trai al tuturor românilor și în perioada următoare. De aceea noi am făcut un apel absolut la toate formațiunile politice, la sindicate, la asociații și la toți românii – să semneze și să susțină acest pact – pentru că noi ne dorim să fie garanția că indiferent ce guverne vor veni de acum înainte, indiferent de ce culoare politică vor fi, nimeni nu o să își mai permită niciodată să se atingă de veniturile pensionarilor sau ale salariaților”, a declarat președintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca. 

    Ministrul Muncii: ”Austeritatea, cuvântul lor de bază”

    A luat apoi cuvântul ministrul Muncii, Marius Constantin Budăi, care a concluzionat, pe baza întrebărilor puse de Opoziție, că principala idee a reprezentanților acesteia este austeritatea.

    “Vreau să accentuez un pic această problemă a Pactului pentru Bunăstarea Românilor. De ce Pactul pentru Bunăstarea Românilor? Am avut parte în ultimul timp de foarte multe declarații (din punctul meu de vedere) iresponsabile. Nu o să mai evit să folosesc cuvinte dure pentru că de atunci, din 2017, până acum pui tot felul de întrebări dacă mai avem sau nu bani pentru plata pensiilor și a salariilor, atunci când spui că dacă vi la guvernare nu trebuie să mai acorzi vouchere de vacanță, atunci câd spui că dacă vi la guvernare nu trebuie să mai dai subvenții la agricultură, atunci când spui că dacă vi la guvernare te mai gândești dacă pui în aplicare legea pensiilor sau legea salarizării, atunci când spui că Programul Național de Dezvoltare Locală trebuie desființat, atunci când spui că Start-up Nation trebuie desființat (program prin care peste 17.000 de tineri intreprinzători din România au putut să își creeze un rost aici, în țara lor), atunci când te gândești la ce au făcut când au fost la guvernare – perioada 2009-2012.

    Atunci este clar că austeritatea este cuvântul lor de bază. Pentru că au încercat în comunicări publice să contrazică acest lucru unii dintre liderii de la PNL și USR, am spus foarte clar – și doamna premier a propus – ok, vă credem pe cuvânt – nu vreți să tăiați, așa cum spun unii colegi de-ai dumneavoastră. Hai să punem pe semnătură acest pact care are 5 direcții clare, care nu este restrictiv, ci putem dialoga cu colegii din opoziție și îl putem lărgi dacă doresc”, a arătat Marius Constantin Budăi.

    ”Nu vă bateți joc de români!”

    În continuare, ministrul Muncii a prezentat principalele angajamente ale PSD cuprinse în Pactul pentru Bunăstarea Românilor și a cerut reprezentanților Opoziției să-l semneze.

    ”Unu, ne angajăm să implementăm legea salarizării în continuare. Doi, ne angajăm să implementăm legea pensiilor în continuare. Ne angajăm să susținem IMM-urile și anume IMM-urile care sunt în România în proporție de peste 90% cu capital 100% românesc. Și acele IMM-uri care au până într-un milion de euro cifră de afaceri anual, să le păstrăm impozitul pe venit la 1%. Ne angajăm să nu desființăm Start-up Nation, să încurajăm tinerii întreprinzători din România să acceadă și să aibă gânduri creative pentru a investi și pentru a ajunge întreprinzători în România.

    Ghiciți ce? Știți foarte bine. Nu l-au semnat. Fac încă o dată apel la colegii din opoziție să nu își bată joc de români pentru că bunăstarea românilor este extrem de importantă pentru noi.

    Nu o să susținem niciodată că am fost guvernarea perfectă. Departe de noi gândul acesta. Dar o spun, cu responsabilitatea rezultatelor din economie, că suntem o guvernare mult mai bună ca a lor. De aceea trag un semnal de alarmă și îi rog cu toată seriozitatea să iasă din logica austerității. În momentul în care vor ieși din logica austerității, vor avea în noi un partener indiferent că suntem la putere sau în opoziție. Așa este democrația – uneori ești la putere, alte ori în opoziție. Dar atunci când gândești doar în logică de austeritate, este foarte periculos, din punctul meu de vedere, să vii la guvernare”, a mai declarat, ministrul Muncii, Marius Budăi.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img