Prin mobilizarea împotriva moţiunii, să dăm un semnal puternic de unitate societăţii şi o lecţie opoziţiei

Preşedintele PSD Olt, senatorul Paul Stănescu, îi îndeamnă pe social-democraţi, într-o declaraţie de presă remisă miercuri AGERPRES, să nu piardă “meciul de joi” şi să se mobilizeze împotriva moţiunii de cenzură, depusă de opoziţie, pentru a da un semnal de unitate societăţii şi “o lecţie opoziţiei”.
Stănescu a comparat demersul Opoziţiei cu un meci la care “nimeni nu ştie cine e căpitanul”.
“Sunt momente politice care sunt absolut esenţiale pentru viitorul ţării. Votul împotriva moţiunii de cenzură, depusă săptămâna trecută de o opoziţie mai degrabă zgomotoasă decât pusă pe fapte mari pentru toţi românii, este unul dintre acestea. Pentru că România are nevoie de stabilitate politică şi economică şi nu de marca binecunoscută a instabilităţii guvernărilor de dreapta din anii din urmă. Opoziţia se bate cu pumnul în piept că va dărâma guvernul, dar nici până la această oră nimeni, dar nimeni nu ştie cine doreşte să-şi asume responsabilitatea. Toţi? Sau cum? Pentru că unii vor la guvernare, alţii vor anticipate, alţii vor să anuleze creşterile salariale, pensiile pentru care au votat şi au militat mult timp alături de noi, alţii vor să se răzbune pe funcţionari. Imaginaţi-vă opoziţia ca o echipă formată din oameni cu preocupări total diferite şi care îşi doreşte să joace cel mai important meci, dar nimeni nu ştie cine este căpitanul”, a afirmat Stănescu.
Paul Stănescu a subliniat că social-democraţii trebuie să se mobilizeze împotriva moţiunii şi a punctat că “nu există planul B”.
“Noi, social-democraţii, nu trebuie să pierdem meciul de joi. Prin mobilizarea împotriva moţiunii, trebuie să dăm un semnal puternic de unitate societăţii şi o lecţie opoziţiei că nu este cazul şi momentul să se joace cu interesele românilor şi bunăstarea românilor. Repet ceea ce am spus şi acum două săptămâni: în aceste alegeri prezidenţiale strângem rândurile şi ne luptăm pentru ceea ce au câştigat românii în anii noştri de guvernare. Ne luptăm pentru candidatul nostru şi pentru programul de guvernare. Restul, se vor întrece care mai de care în propriile laude. Despre propriile promisiuni iluzorii, despre concedierea a 400.000 de bugetari, despre austeritate, despre tăieri de salarii şi pensii, şi aşa mai departe. Adică despre ce ştiu ei mai bine să facă. Nu există planul B. Şi asta vom arăta şi la această moţiune de cenzură, că stabilitatea României este mai importantă decât orice târguială pe care o fac partidele din opoziţie între ele. România nu are nevoie de incertitudinea lor politică”, a conchis Paul Stănescu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

ACȚIUNE. Polițiștii fac CURĂȚENIE în TRAFIC. 25 de permise SUSPENDATE într-o SINGURĂ ZI

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat o serie de activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră,...

FOTO. EROUL ZILEI. Polițist de OMENIE. Gestul său este DEMN de toate APRECIERILE

Spiritul civic al polițiștilor s-a evidențiat încă o dată astăzi, în localitatea Negrești Oaș, prin comportamentul agentului șef de poliție Joltan Radu, polițist criminalist...

DOLIU. Violonistul IONICĂ HAINAL va mai cânta doar INGERILOR. Rămas bun, MAESTRE

Cunoscutul violonist sătmărean Ionică Hainal a trecut în eternitate. Astfel că de acum înainte le va cânta doar îngerilor. Anunțul a fost făcut chiar...

Luna februarie aduce târgul de nunți “Let’s wedding” la Satu Mare

Totul începe prin a spune ''Da"! Pe urmă încep visele, planificările... căutările serviciilor pentru a avea nunta perfectă. Ei bine,Târgul de nunți Let's wedding unește majoritatea...

Ceatarâșul Ionică Hainal a trecut la cele veșnice

După o suferință pe care nu o mai putea alina nici măcar sunetul ceatărei Ionică Hainal, cel mai valoros ceatarâș al Codrului a trecut...