More


    România se află în top 5 cele mai căutate destinaţii pe Airbnb

    =

    România a fost nominalizată în top 5 al celor mai căutate destinaţii pentru anul 2020 de platforma internaţională Airbnb, care estimează că ţara noastră va înregistra în 2020 o creştere a rezervărilor de 298% faţă de anul 2019, potrivit unui comunicat remis marţi, de ministerul Turismului.
    Reprezentanţii platformei online de rezervări susţin că România se situează între destinaţiile consacrate, precum Statele Unite, Spania, Thailanda sau Australia. Aceste estimări vin după ce, în acest an, conform datelor INS, sosirile vizitatorilor străini în România a crescut, în primele 8 luni, cu peste 10% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
    “Aceste estimări pentru anul 2020 ne arată încă o dată potenţialul enorm pe care România îl are din punct de vedere turistic. Datele INS ne arată o creştere a vizitatorilor străini care au ajuns în ţara noastră în primele 8 luni ale anului 2019 dar, totodată, o creştere cu aproximativ 8% a numărului de turişti români care au ales să îşi petreacă vacanţele în ţara noastră şi să redescopere România ca destinaţie turistică.
    Măsura voucherelor de vacanţă a fost cea care a stimulat foarte mult industria turistică de la noi din ţară. În acelaşi timp, trebuie spus că, în acest an, sunt cu aproximativ 15% mai multe societăţi comerciale private care au ales să acorde vouchere de vacanţă angajaţilor. Acest lucru dovedeşte încă o dată că această măsură a fost una care a avut nu doar un rol social ci şi un rol economic important”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
    Top 20 cele mai căutate destinaţii pentru 2020, conform Airbnb:

    1. Milwaukee, Wisconsin
    2. Bilbao, Spain
    3. Buriram, Thailand
    4. Sunbury, Victoria, Australia
    5. Romania
    6. Xi’an, China
    7. Eugene, Oregon, SUA
    8. Luxembourg
    9. Guadalajara, Mexic
    10. Vanuatu
    11. Cali, Columbia
    12. Cape Canaveral, Florida, SUA
    13. Aberdeen, Scoţia
    14. Courtenay, British Columbia, Canada
    15. Ubatuba, Brazil
    16. Les Contamines-Montjoie, Franţa
    17. Tokyo, Japonia
    18. Kerala, India
    19. Malindi, Kenya
    20. Maastricht, Olanda



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img