More


    Amenzi de peste 190 de mii de lei aplicate de polițiștii locali sătmăreni luna trecută

    =

    În urma acțiunilor intreprinse în cursul lunii noiembrie, polițiștii locali sătmăreni au aplicat 965 sancţiuni contravenţionale din care 335 au fost cu avertisment şi 630 cu amendă în valoare totală de 193.830 lei.

    Dde departe, cele mai mari și mai multe amenzi au fost date la la H.G.1391/2006 privind circulaţia pe drumurile publice. Aici au fost aplicate 457 sancţiuni contravenţionale din care 143 cu avertisment şi 314 cu amendă în valoare totală de 108.790 lei.

    De asemenea, la Legea 61/ 1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, s-au aplicat 132 sancţiuni contravenţionale din care 6 cu avertisment şi 126 cu amendă în valoare totală de 41.600 lei.

    Totodată, la la HCL 33/2011 – privind stabilirea unor contravenţii în domeniul edilitar – gospodăresc, ordinii, curăţeniei şi igienei publice în municipiul Satu Mare, au fost aplicate 305 sancţiuni contraveţionale din care 149 cu avertisment şi 156 cu amendă în valoare totală de 32.400 lei.

    Au mai fost aplicate amenzi de 4.700 de lei la HCL nr. 263/2017 pentru aprobarea Regulamentului de funcţionare al sistemului privind controlul, limitarea şi taxarea staţionărilor în municipiul Satu Mare, 4000 de lei la • la HCL nr. 1/2016 privind aprobarea Regulamentului pentru autorizarea şi funcţionarea unităţilor comerciale în municipiul Satu Mare și 340 de lei la O.U.G. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, resedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img