More


    Doi migranți din Libia au forțat frontiera cu Ungaria

    =

    Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat doi cetățeni din Libia care intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.
    Miercuri, 18 decembrie a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare – I.T.P.F. Sighetu Marmației s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de competență. Astfel, poliţiştii de frontieră au depistat în zona de responsabilitate, pe raza localității Oar, din judeţul Satu Mare, doi bărbați. Pentru că persoanele în cauză nu vorbeau limba română și nu își justificau prezența în zonă, acestea au fost conduse la sediul serviciului teritorial pentru cercetări.
    În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că cei doi bărbați sunt cetăţeni din Libia, ambii în vârstă de 17 ani, care erau solicitanți de azil în România. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale ce se impun.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img