FOTO. Din ce în ce mai mulţi MIGRANŢI, prinşi la Satu Mare. Încrecă să treacă FRAUDULOS graniţa

Polițiștii de frontieră sătmăreni au depistat în zona de responsabilitate trei cetățeni din Siria și unul din Libia, care intenționau să ajungă ilegal în state din vestul Europei.

Ieri, 10 decembrie a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare – I.T.P.F. Sighetu Marmației s-a desfăşurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale în cooperare cu lucrători din cadrul Biroului Județean Poliție Transporturi Satu Mare.

Astfel, în jurul orei 21.30, pe o stradă din municipiul Satu Mare au fost depistați şi reţinuți doi cetățeni străini, de sex masculin Întrucât nu vorbeau limba română și nu îşi justificau prezenţa în zona, cei doi bărbați au fost conduşi la sediul S.T.P.F. Satu Mare.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat faptul că cetăţenii străini sunt din Libia şi Siria, în vârstă de 21, respectiv 26 de ani. Aceștia au declarat că intenționau să ajungă în ţări din vestul Europei.

Cei doi tineri au fost preluați de Biroul pentru Imigrări Satu Mare, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea documentării întregii activități infracționale, urmând ca, la finalul anchetei, să fie luate măsurile legale ce se impun.

Tot ieri, 10 decembrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Carei – I.T.P.F. Sighetu Marmației au desfăşurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 21.00, în municipiul Carei au fost depistați şi reţinuți doi cetățeni străini, de sex masculin. Întrucât nu vorbeau limba română și nu îşi justificau prezenţa în zonă, aceştia au fost duşi la sediul S.P.F. Carei.

În urma cercetărilor, polițiștii de frontieră au constatat faptul că sunt cetăţeni din Siria, în vârstă de 26, respectiv 27 de ani şi intenționau să ajungă în Ungaria.

Unul dintre ei a fost preluat de Biroul pentru Imigrări Satu Mare, iar cel de-al doilea a fost îndrumat către un centru din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări. În cauză, se efectuează cercetări în vederea documentării întregii activități infracționale, urmând ca, la finalul anchetei, să fie luate măsurile legale ce se impun.

ULTIMELE ȘTIRI

România trece la ora de iarnă, cu vreme ca de primăvară

În zilele următoare vom avea parte de vreme ca de primăvară, după un început de săptămână foarte rece. În weekend, când România trece la...

Contract de peste 43,5 milioane de lei, semnat de Apaserv

La sediul APASERV SATU MARE S.A, a fost semnat ieri, 22 octombrie 2020, al doilea contract de lucrări din cadrul „Proiectului...

Două zile de workshop gratuit pentru femei

Traversăm astăzi una dintre cele mai dificile perioade, iar pentru multe femei casa a devenit locul cel mai puțin sigur. Pentru multe femei, casa...

Paul Stănescu: Sunt convins că PSD va câştiga alegerile; în toate sondajele PNL se prăbuşeşete

Secretarul general al PSD, senatorul Paul Stănescu, a declarat joi, la Slatina, la depunerea listelor de candidaţi ai partidului în judeţul Olt, că este...

Latest Posts