Zile libere plătite pentru părinți, când se suspendă cursurile

Miercuri, 11 decembrie, proiectul de lege ce prevede acordarea unor zile libere pentru unul dintre părinți, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ a fost adoptat în Camera Deputaților. Proiectul vizează copiii cu vârsta de până în 12 ani sau încadrați în categoria persoanelor cu dizabilități.

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, propunerea legislativă pentru completarea art.139 din Legea nr.53/2003 – Codul muncii şi a art.361 din Legea nr.1/2011 a Educaţiei Naţionale.

Inițiativa, ce aparține deputaților PSD și ALDE, privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ, a fost adoptată cu unanimitate de voturi.

Propunerea legislagivă are ca obiect de reglementare acordarea unor zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt acordați, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a alor situații extreme decretate de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu.

Astfel, propunerea acordă deptul unuia dintre părținți de a asta acasă cu copilul, dacă acesta are vârsta de până în 12 ani sau dacă este încadrat în categoria persoanelor cu dizabilități. În situația familiilor monoparentale, zilele libere se acordă părintelul care este și tutorele legal al copilului.

Totodată, conform propunerii legislative, indemnizația pentru fiecare zi liberă se plătește din capitolul aferent cheltuielolor personale din bugetul de venituri al angajtorului și este egală cu salariul corespunzător unei zile lucrătoare.

Proiectul mai prevede ca în cazul în care în urma unor verificări se constată că ambii părinți suau solicitat simultat zile libere, va fi anulată definitiv posibilitatea ulterioară de a mai beneficia de prevederile prezentei legi.

„Adoptarea unei astfel de propuneri legislative vine în spriinul părinților, având în vedere problemele cu care aceștia se confruntă atunci când copiii sunt nevoiți să rămână acasă în situația închiderii temporare a unităților de învătământ unde aceștia sunt arondați”, se arată în expunerea de motive.
Camera Deputaților este for decizional.(sursa: tvr.ro)

ULTIMELE ȘTIRI

Trei primari au depus azi juramantul de investire în funcție

Prefectul Radu Bud coordonează, ceremoniile de constituire ale Consiliilor Locale în cele 65 de unități administrativ-teritoriale ale județului Satu Mare. Prima ceremonie deschisă de prefect marți 20 Ictombrie , la...

Spectacol de improvizatie, joi la Teatrul de Nord

Joi 22 noiembrie 2020, de la ora 19.00, campionii noștri la improvizație vă provoacă să vă aventurați în lumea poveștilor inventate și să participați...

Teatrul de Nord pregătește o nouă premieră pentru spectatorii sătmăreni

Zvonurile sunt adevărate, se pregătește o nouă premieră la Teatrul de Nord Satu Mare. Un spectacol de CRISTIAN IOAN. Vedetele sunt actorii Carmen Frățilă...

UDMR Satu Mare propune cea mai bună echipă de candidați. Oferta politică, realizată împreună cu sătmărenii

UDMR Satu Mare și-a prezentat marți oficial candidații pentru Parlamentul României. Lóránd Magyar și Szabolcs Nagy, candidați la Camera Deputaților, Lóránd Turos, candidat pentru...

Latest Posts

Centre Humanes Business