More


    ATENȚIE! O nouă ÎNȘELĂTORIE face furori: „ruperea bancnotei cu dinţii“

    =

    Că imaginația escrocilor este fără margini este un lucru foarte cert și nu există zi ca aceștia să nu-și perfecționeze metodele de a înșela oamenii. Celei mai recente găselnițe i-a căzut pradă o simigerie din Focşani care a fost înşelată de trei bărbaţi, printr-o metodă de escrocherie complexă. Camerele de supraveghere au surprins trei bărbaţi, bine organizaţi, care au acţionat după „Metoda ruperii bancnotei cu dinţii”.
    “În total, sunt trei escroci bine organizaţi. Primul vine, cumpără produse, iar după ce primeşte restul se face că pleacă, se întoarce cu spatele dar el de fapt rupe cu dinţii colţul banului. Al doilea bărbat din spatele lui deja începe să comande produsele cu banii în mână, dar în momentul în care trebuie să plătească vânzătoarei primul bagă din nou mâna repede pe geam cu pretextul să i se schimbe banul rupt. În acest timp, al doilea bărbat pasează banii celui de-al treilea bărbat, după care începe a cere insistent restul vânzătoarei la banii pe care de fapt nu i-a mai dat. Al treilea din spate, în momentul în care apare agitaţia din jur (că mi-ai dat, că nu mi-ai dat) vine şi confirmă ajutându-l pe al doilea că a văzut el când cel din faţa lui a dat banii”, spun reprezentanţii simigeriei unde s-a înregistrat incidentul. Paguba raportată de unitatea alimentară în acest caz a fost de 50 de lei.
    Firma a decis să facă publice fotografiile şi filmuleţul cu cei trei indivizi, astfel încât să-i pună în gardă şi pe alţii în legătură cu această metodă de operare.



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img