Ucraina a decretat o zi de doliu naţional pentru victimele accidentului aviatic din Iran

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a decretat joi o zi de doliu naţional după prăbuşirea lângă Teheran a unui avion de linie ucrainean, accident soldat cu moartea a 176 de oameni, şi a promis că va stabili ‘’adevărul’’ în această dramă, informează AFP.
‘’Data de 9 ianuarie a fost decretată zi de doliu naţional’’, a declarat şeful statului ucrainean într-o înregistrare video publicată pe Facebook, la câteva ore după ce a revenit din vacanţă din Oman. El a depus un buchet de flori în faţa memorialului improvizat pentru cei nouă membri ucraineni ai echipajului pe principalul aeroport din Kiev, potrivit unei fotografii publicate de Preşedinţia Ucrainei.

Avionul Boeing al Ukraine International Airlines (UIA) a decolat miercuri dimineaţa din Teheran în direcţia Kiev, înainte de a se prăbuşi două minute mai târziu, provocând moartea celor 176 de oameni aflaţi la bord, majoritatea iranieni şi canadieni. În afară de echipaj, doi pasageri ucraineni se numără printre victime.

‘’Prioritatea Ucrainei este de a stabili cauzele acestei catastrofe. Vom descoperi fără îndoială adevărul’’, a promis Zelenski.

Patruzeci şi cinci de experţi au sosit la Teheran înainte de zorii zilei de joi, pentru a participa la anchetă şi în special la ‘’decriptarea cutiilor negre’’ ale aparatului Boeing prăbuşit, a adăugat preşedintele Zelenski în timp ce Teheranul a declarat deja că va refuza să le predea americanilor. Experţii ucraineni vor avea de asemenea sarcina să ‘’identifice şi să repatrieze’’ victimele ucrainene, potrivit aceleiaşi surse.

Zelenski a anunţat de asemenea că a avut o discuţie la telefon cu preşedintele iranian Hassan Rouhani cu privire la ‘’o întărire a cooperării’’ cu Kievul în anchetă, reiterându-şi apelul pentru ‘’abţinere de la orice manipulare, speculaţie şi teorie a complotului’’.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

TENSIUNI. Electrolux, pe un BUTOI CU PULBERE. Un sindicalist CONCEDIAT ”NOAPTEA CA HOȚII!”

Situația de la Electrolux devine din ce în ce mai tensionată asta după ce un lider de sindicat din fabrică a fost concediat pentru...

CAMPANIE UMANITARĂ pentru ajutorarea FRAȚILOR care și-au pierdut MAMA într-un cumplit ACCIDENT

Oameni cu suflet mare au demarat o campanie umanitară pentru ajutorarea celor doi frați, care au rămas orfani, după ce mama lor, Magdalena Szilagyi,...

FOTOGALERIE. Accident GRAV în Satu Mare. Trei VICTIME. O persoană ÎNCARCERATĂ

Un grav accident de circulație soldat cu rănirea a trei persoane, una dintre ele fiind încarcerată, s-a produs în această dimineață în municipiul Satu...

Interimatul PSD Satu Mare va fi decis la București

Interimatul conducerii Organizației Județene a PSD Satu Mare va fi decis la București. Decizia va fi luată în cadrul CEX de la București. Azi, la...

FOTOGALERIE. INCENDIU de AMPLOARE în județ. ȘASE ore de LUPTĂ cu flăcările

Peste 20 de pompieri militari, trei pompieri voluntari, cu patru autospeciale au lucrat mai bine de 6 ore pentru stingerea unui incendiu, în localitatea...