Ioana Bran: “Valoarea tichetelor de masă creşte la 20 de lei, cu votul PSD”

Deputatul PSD de Satu Mare, Ioana Bran, a votat ieri, în Camera Deputaților, două proiecte inițiate de colegii ei din PSD și care au întrunit un larg consens din partea tuturor deputaților.
Primul se referă la majorarea tichetelor de masă de la 15,18 lei la 20 lei și a fost votat cu 267 de voturi „pentru”, nicio abținere și niciun vot împotrivă.
”Aici trebuie spus faptul că din punct de vedere economic, tichetele de masă aduc la bugetul public venituri echivalente cu un impozit de 40%. Este, în același timp, o facilitate fiscală care asigură o mai bună colectare a taxelor și impozitelor și se diminuează, astfel, economia subterană. Pe scurt, tichetele de masă generează consum, locuri de muncă și venituri la buget”, a declarat Ioana Bran.
Cel de-al doilea se referă la acordarea de facilități fiscal jurnaliștilor. Jurnaliștii și tehnicienii din radiodifuziune și televiziune vor fi scutiți de la plata impozitului pe venit, cumularea veniturilor din contractul de muncă cu contractul de drepturi de autor. Au fost 261 de voturi „pentru”, unul „împotriva” și 8 abțineri.
Cele două legi vor merge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Lansare de carte – „Steagul de nuntă – variație și constanță în obiceiurile nupțiale din Țara Oașului și Țara Beiușului” Laura Cergheș – Marina

În organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare și în parteneriat cu Cenaclul Cronograf...

PREMIERĂ. Filmul „colectiv” se vede în avanpremieră la Satu Mare

Filmul „colectiv”, regizat de către Alexander Nanau, va rula în cinematografele din România începând cu data de 28 februarie. „colectiv” se va vedea în avanpremieră...

ÎNGRIJORARE. Peste O SUTĂ de sătmăreni, IZOLAȚI la domiciliu. Peste 250 de ”ITALIENI” au tranzitat Petea

La sediul Casei Județene de Asigurări de Sănătate Satu Mare a avut loc azi întrunirea medicilor de familie convocată de Direcția de Sănătate Publică...

FOTGALERIE. ”HOȚII îți invadează INTIMITATEA. Campanie derulată de polițiștii sătmăreni ”

Campania de prevenire a furturilor din locuințe ,,Hoții îți invadează intimitatea ” a fost inițiată de către Inspectoratul General al Poliției Române – Institutul...

RAZIE. Curățenie în TRAFIC. Aproape 20 de permise, SUSPENDATE într-o singură zi

Peste 140 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii sătmăreni ieri, 26 februarie a.c., cu ocazia acțiunilor organizate pe raza județului Satu Mare.  Polițiștii...