More

    Se împlinesc trei luni de guvernare PNL, trei luni de guvern al austerităţii

    Deputatul PSD Marius Budăi a declarat marţi că au trecut trei luni de guvernare liberală, timp în care s-au luat măsuri “nocive pentru economie şi pentru societate”.

    “Se împlinesc astăzi trei luni de guvernare, trei luni de guvern al austerităţii. Toată lumea a văzut ce s-a întâmplat în aceste trei luni, toţi cetăţenii României au văzut haosul şi instabilitatea. Considerăm că cele trei luni de miere au trecut, lumea s-a lămurit de ce sunt în stare aceşti oameni, au văzut că au luat măsuri nocive pentru economie şi pentru societate”, a spus Budăi într-o conferinţă de presă, la Palatul Parlamentului.

    El a adăugat că guvernarea Orban “siluieşte grav democraţia României”, iar în cele trei luni nu a venit cu niciun proiect de lege care să fie dezbătut în Parlament.

    “Guvernul Orban fuge de democraţie pentru că ştie că încalcă democraţia. A folosit excesiv şi abuziv procedura angajării răspunderii, atrăgând inclusiv criticile Curţii Constituţionale. Guvernul Orban a dat ordonanţe de urgenţă pe proiecte aflate în dezbatere finală în Parlament, a schimbat regulile electorale în timpul jocului în speranţa că îşi va crea un avantaj în competiţia electorală. Acest lucru a stârnit îngrijorări la nivel european, iar Comisia de la Veneţia, cea care era des invocată de colegii noştri de la PNL când erau în Opoziţie, va veni să facă o anchetă asupra încălcării standardelor democratice din România”, a afirmat Budăi.

    El a mai spus că guvernul Orban a provocat “un dezastru economic”, făcând acţiuni şi declaraţii “iresponsabile”, iar agenţiile de rating au retrogradat România din această cauză.
    “Veniturile la buget, care au fost în creştere în primele 10 luni ale anului 2019 de guvernare PSD, au intrat pe minus imediat după schimbarea guvernării. A fost un dezmăţ incredibil la cheltuielile publice, care au crescut cu peste 40% după venirea PNL la guvernare. S-au împrumutat de trei ori mai mult, cu peste 40 de miliarde de lei, în nici trei luni de guvernare. S-au împrumutat cu jumătate din suma împrumutată de guvernul PSD în cei trei ani de guvernare. Inflaţia a crescut, cursul euro a crescut, deficitul a fost majorat din pix peste pragul de 3% acceptat în Uniunea Europeană. Acest lucru înseamnă dobânzi mai mari plătite de români. S-a anulat procedura de la autostrada Comarnic-Braşov, au amânat cu încă 6 luni lucrările care ar fi trebuit să înceapă în 2020. Ne propun în schimb, din nepăsare probabil, o variantă ocolitoare pe un drum forestier. Este o batjocură pentru România această propunere a guvernului Orban de drumuri forestiere în loc de autostrăzi”, a arătat el.

    Deputatul PSD a mai spus că bugetul Sănătăţii s-a redus cu 22% faţă de anul precedent, iar cei mai mulţi bani s-au tăiat de la spitale, arătând şi motivul – “se pregăteşte transferul de fonduri de la spitalele de stat către cele private”.

    ȘTIRI RECENT ADĂUGATE