Ciolacu: Joi vom fi prezenţi în sală; aşteptăm ca Orban să spună dacă PNL va vota la vedere

Parlamentarii PSD vor fi prezenţi la şedinţa de joi privind învestirea Guvernului, o decizie finală privind felul în care aceştia vor vota urmând să fie luată după un anunţ al liderului PNL, Ludovic Orban, dacă liberalii vor vota la vedere propriul Cabinet, a declarat, luni, preşedintele interimar al social-democraţilor, Marcel Ciolacu.

“Joi va avea loc votul, la ora 16,00, eu chiar spunând nu o singură dată că vom respecta Constituţia, legile şi Regulamentul Camerei Deputaţilor şi Senatului, respectiv se va da acest vot în perioada prinsă în regulament de 15 zile. În cadrul PSD am luat o decizie politică clară că nu vom vota Guvernul Cîţu. Acest Guvern, din punctul nostru de vedere, nu merită să fie votat. Totuşi, PSD este o minoritate în acest moment în Parlament, responsabilitatea creării unei majorităţi este a PNL. Totală. El a fost desemnat de către preşedintele Iohannis. Buna credinţă a PNL se va vedea dacă joi, la ora 16,00, membrii PNL vor vota la vedere, cum au votat şi până acum la orice învestire sau neînvestire a unui Guvern. Responsabilitatea gestionării crizei coronavirusului în acest moment este a PNL”, a afirmat Ciolacu, la finalul unei şedinţe a grupului parlamentar PSD.
El precizat că, în cazul în care PSD va schimba decizia politică de nu vota Guvernul Cîţu, acest lucru se va realiza în interiorul partidului şi “cu colegii din ţară”.
“Împreună cu colegii am hotărât în grup ca să fim prezenţi joi, la ora 16,00, la şedinţa comună de învestire a Guvernului Cîţu. Colegii mei ştiu decizia politică pe care o avem. Este posibil, ne uităm cu toţii, vedem cum evoluează lucrurile şi vom decide. Categoric, dacă vom modifica această decizie, decizia se va lua în interiorul partidului şi cu colegii din ţară. Acest Guvern nu merită să fie votat”, a precizat liderul PSD.
Marcel Ciolacu a adăugat că aşteaptă un anunţ “explicit” al preşedintelui PNL dacă “liberalii votează sau nu la vedere”.
“După ce domnul preşedinte al PNL va ieşi la presă şi va spune că este responsabil de această criză care este în ţară şi că trebuie un Guvern legitim care să gestioneze destinele ţării şi că vor vota la vedere, lucru pe care am văzut că USR-ul, Pro România, minorităţile, PMP, ALDE l-au anunţat. Aşteptăm decizia partidului care a făcut propunerea. (…) Responsabilitatea este a Puterii. Îl invit pe domnul Orban cât mai curând să iasă şi să lămurească în faţa românilor dacă vrea sau nu să fie responsabil”, a menţionat preşedintele interimar al PSD.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Plan Urbanistic Zonal-Lotizare cu deschidere de strada locuinte familiale

Farcau Adrian Radu, Strango Stelian, Strango Ligia, Dobie Lucian Izachel, Dobie Ana Angela in calitate de titular anunta publicul interesat asupra declasarii etapei de...

OFICIAL. Vămile Petea și Urziceni, DESCHISE pentru NAVETIȘTI. Care sunt CONDIȚIILE

Este oficial. Punctele de trecere a frontierei Petea și Urziceni sunt deschise pentru lucrătorii transfrontalieri, adică pentru navetiști, potrivit ultimei ordonanțe militare prezentate aseară...

ATENȚIE! PROGRAMUL cabinetelor de PEDIATRIE de la Policlinica Veche

În urma reorganizării activității pe unele secții ale SJU Satu Mare, a redistribuirii personalului, în programul cabinetelor de pediatrie din cadrul Ambulatoriului Integrat Satu...

VIDEO – EDITORIAL ÎN EXCLUSIVITATE Jurnal de campanie de pe frontul bătăliei ANTI COVID 19 Episodul 2

Ne aflăm în plină perioadă de pandemie COVID 19, în vreme de mare criză medicală, economică și socială … de ce nu existențială, vremuri...

PREVENȚIE. Termometre cu INFRAROȘU, la intrarea într-o fabrică din Satu Mare. Măsuri SPECIALE

După apariția articolului ALERTĂ! Un posibil FOCAR de infecție cu CORONAVIRUS la Satu Mare. Este vorba despre o FABRICĂ din Gazeta de Nord Vest,...