More


    COVID 19: Cum arată un restaurant care respectă măsurile de distanţare socială!

    - Advertisement -

    Pentru proprietarii de restaurante este o adevărată problemă măsura de distanţare socială, deoarece trebuie să conceapă un nou design al localului, astfel încât clienţii să stea la minimum 1,5 metri distanţă unii faţă de alţii.

    Un restaurant vegan din Amsterdam a găsit însă o soluţie creativă pentru a respecta noile reguli impuse în vederea prevenirii răspândirii noului coronavirus.

    Cu ajutorul unei companii de design, restaurantul aflat pe malul unui lac le oferă clienţilor „separeuri” din sticlă unde pot lua cina sau pot savura un vin cu persoana iubită, fără ca aceştia să fie în pericol de a contracta virusul SARS-CoV-2.

    Restaurantul speră că va începe să primească primii clienţi începând cu data de 21 mai, când toate pregătirile pentru „căsuţele corona-proof” vor fi terminate. Dar data nu este bătută în cuie, pentru că autorităţile trebuie mai întâi să permită redeschiderea restaurantelor.

    „Avem deja programări până la sfârşitul lunii iunie. Separeurile sunt gândite pentru a găzdui 2-3 persoane, dar avem în plan şi o căsuţă de capacitate mai mare, pentru familiile numeroase. Totuşi, suntem precauţi şi descurajăm întâlnirile în grupuri mari”, spune Willem Velthoven, unul dintre asociaţi.

    Sursa foto: Mediamatic

    sursa csid.ro



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img