PSD vrea să limiteze obligaţia de a purta mască pentru anumite categorii: “Nu trebuie impuse elevilor, copiilor”

Purtătorul de cuvânt al social-democraţilor, senatorul Lucian Romaşcanu, a declarat că PSD consideră că masca n-ar trebui să fie obligatorie în starea de alertă, cel puţin pentru anumite categorii, precum copiii.
“Vom vota starea de alertă. Este un gest de responsabilitate firesc, dar există în acest moment în comisii propuneri de diferite amendamente. Fondul legii este important. Oamenii trebuie să înțeleagă că distanțarea și măsurile de autoprotecție sunt cele mai importante.
În schimb, vrem să evităm abuzurile. Unul din ele este portul măștii. N-a fost obligatoriu în starea de urgență. Este obligatoriu în starea de alertă. Plecând de la necesitatea portului măștii, sperăm ca Guvernul să și asigure disponibilitatea acestora și gratuitatea lor pentru persoanele care sunt în situații financiare limită”, a declarat, marţi, Lucian Romaşcanu, în cadrul unei conferinţe de presă la sediul PSD.
Romaşcanu a mai afirmat că „este evident că ele trebuie purtate ca mijloc de protecție al celorlalți, din studiile pe care le-au făcut diverse instituții, spitale, universități din lume”. “S-a dovedit că portul măștii limitează transmiterea din partea unui potențial purtător al virusului și atunci în spații închise și în mijloace în transport în comun cred că ele sunt necesare”, a spus el.
Reprezentantul PSD consideră că măştile „nu trebuie să fie totuși impuse elevilor, copiilor, pentru că tot aceleași studii spun că le fac mai mult rău, decât bine”. “În măsura în care există informații din partea autorităților competente care să ne certifice că anumite categorii au nevoie de excepție, acestea vor fi exceptate. Amendamentele sunt în discuție în comisii”, a afirmat purtătorul de cuvânt al PSD.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Cu sau fără mănuși???

Dilemă mare în ultima vreme printre români. Sunt sau nu utile măștile? E legal să ni se ia temperatura la intrarea în supermarket? Ori,...

Parcul din zona Spitalului Județean Satu Mare a intrat în reabilitare

Parcul de lângă Spitalul Județean de Urgență (SJU) Satu Mare a intrat în reabilitare. Anunțul a fost făcut ieri de către primarul Kereskenyi Gabor....

Numărul celor aflați în izolare la domiciliu și a testelor efectuate crește la Satu Mare

În județul Satu Mare, ieri, 21 mai, se aflau în carantină 155 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 1158 persoane. Până în prezent, la Satu...

Cum se va încheia sezonul de Liga a 4-a în județ?

Pandemia de Covid 19 a dat peste cap tot sportul românesc. Fotbalul, firesc, nu avea cum să scape de probleme, iar Federația Română de...

“Probabil jumătatea lunii iunie”

Ionut Stroe, ministrul Tineretului si Sportului, a vorbit inca o data despre posibila data de reluarea a campionatului de Liga 1, competitie intrerupta la...