Creasta Cocoşului – locul perfect pentru drumeţii într-un peisaj de basm

Dacă îți place să întreprinzi drumeții pe cărări de munte ar trebui să ştii că una dintre principalele atracții descoperite de puțin timp de către turiști este Formațiunea Creasta Cocoșului din Munții Gutâi, care se află în zona Maramureșului. Această Creastă este căutată de turiști pentru foarma sa inedită fiind situată în judeţul Maramureş, pe teritoriul administrativ al comunei Deseşti.

I se spune “creasta cocoşului” pentru că seamănă cu o creastă gigantică de cocoș. Dar dincolo de originea ușor de intuit a numelui, creasta din Munții Gutâi are o însemnătate aparte: e ultima rămășiță – și cea mai spectaculoasă – a unui crater vulcanic care a erupt acum 9 milioane de ani aici, în locul pe care azi îl numim Maramureș.

Imaginea crestei, dacă o privești de jos – de la zeci de kilometri depărtare sau de la poalele ei – e de neuitat: stâncoasă, semeață, crenelată, întinsă pe o lungime de 200 de metri. Dacă însă faci efortul să urci până în vârful ei, la 1.200 metri, și-ți rotești ochii în jur, vei avea Maramureșul însuși așternut la picioarele tale. Și-ți vei promite, probabil, să te reîntorci cândva.

Creasta are o altitudine de 1.423 de metri și este o fostă rezervație geologică protejată care cuprinde o suprafață de aproximativ 50 de hectare. Formațiunea este apreciată atât de turiștii români, cât și de turiștii din străinătate, având în vedere unicitatea acesteia, mai exact se bucură de un perete aproape vertical.

Turiştii urcă pe munte, îndeosebi în perioada vară-toamnă, pentru a admira acest platou format din andezit cu înălţime ce oscilează între 60 şi 100 metri şi o lungime de circa 200 de metri. Odată ajuns pe platou, turistul are o imagine panoramică a câteva localităţi din Maramureş, iar în zilele senine se poate admira lanţul muntos al Carpaţilor care trec geografic din România spre Ucraina.

E unul dintre cele mai spectaculoase zone alpine din judeţul Maramureş care-i încântă pe iubitorii de drumeţie şi răsplăteşte cu imagini de vis.

Teritoriul de 50 de hectare din jurul crestei, aflat la doar 35 km de Baia Mare, a fost declarat încă din 1954 loc protejat – și a primit numele Rezervația Creasta Cocoșului, fiind încadrat în categoria a-III-a IUCN de arii protejate – monumente ale naturii.

Ulterior, rezervația și zona tampon din jurul ei au fost declarate sit european Natura 2000, scopul fiind acela de a proteja și conserva flora și fauna de mare însemnătate ecologică și științifică; aici găsim, de exemplu, un habitat bine păstrat pentru râs, urs și câteva specii de păsări răpitoare rare în Europa, precum acvila de munte și acvila țipătoare mică.

Turiștii vor găsi aici, în Rezervația Creasta Cocoșului, nu doar trasee pentru drumeții, ci și locuri pentru alpinism și escaladă; pentru parapantă; pentru a urmări, din observatorul de păsări, aviafauna; pentru schi tură; și, bineînțeles, pentru a face fotografii.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Elevii care iau 10 la bac intră gratuit la Untold și Neversea în 2021!

Organizatorii festivalurilor UNTOLD și Neversea continuă și în acest an campania ,,BAC DE 10”. Este o campanie care își dorește, în fiecare an, să...

Vetiş, prima comună din județul Satu Mare conectată la sistemul de plăți online

După lungi demersuri administrative, comuna Vetiș este conectată la sistemul de plăți online a impozitelor și taxelor locale, a amenzilor și altor plăți către...

DOLIU la Primăria Satu Mare. Cine a DECEDAT

Colegii din cadrul Primăriei municipiului Satu Mare anunță cu regret trecerea la cele veșnice a colegului lor Horia Moțiu. Pentru toți cei care l-au cunoscut...

Polițiștii sătmăreni continuă curățenia din trafic

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat o serie de activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind...

Condamnat de autoritățile române, oprit în P.T.F. Urziceni

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Urziceni au identificat și predat autorităților competente un cetățean român, căutat de autoritățile din Satu Mare pentru săvârşirea...