Nu vor exista măsuri de relaxare de la 1 iulie

Premierul Ludovic Orban a declarat luni, întrebat despre următoarea etapă de relaxare care ar fi urmat să includă și posibila deschidere a restaurantelor, că ar putea fi amânată din cauza evoluției pandemiei de coronavirus.

„Evoluția în ultimele 10 zile e o evoluție care ne face să fim foarte precauți în măsuri ulterioare de relaxare. Planul de relaxare pe care l-am pus la punct este un plan de relaxare în etape, din 15 în 15 zile și e necesară o evaluare pentru a vedea cum s-au desfășurat lucrurile”, a declarat premierul.
Conform unor surse, specialiștii reuniți luni dimineață în ședința grupului tehnic pentru COVID au decis să nu introducă noi măsuri de relaxare de la 1 iulie.
Ludovic Orban a anunțat că miercuri va avea loc o ședință în care a convocat toate structurile din Guvern, pentru a analiza planul de măsuri și pentru a le da dispoziție să amplifice controalele.
„Miercuri voi convoca toți miniștrii și toate instituțiile care au atribuții de control de la MAI până la MS, ANPC, ANSVSA pentru a face o analiză a planului de măsuri pentru a asigura respectarea regulilor. (…) Le voi da un semnal de mobilizare la maxim pentru că este în interesul cetățenilor. (…) Prezență pe teren și mobilizare maximă a tuturor instituțiilor cu atribuții de control pentru a-i îndemna pe cetățeni să respecte regulile”, a declarat Orban.
Prim-ministrul s-a arătat îngrijorat de situația de la mare, de pe plajă, dar și de la terase.
„S-a văzut clar că în foarte multe locuri nu sunt respectate regulile și există un risc crescut de transmitere. Și pe plajă s-a intrat într-o devălmășie și nu s-au mai respectat regulile. Și pe terase, poate trebuie regândite regulile. Chiar m-am îngrijorat. Am văzut imagini. Practic nu s-a mai respectat nicio regulă”, a mai spus premierul.
Ludovic Orban a precizat că s-a avut în vedere și creșterea numărului de participanți care pot să participe la un eveniment privat, însă autoritățile vor analiza și acest aspect.
„Am avut în vedere să extindem regulile pentru participanți, dar vedem dacă mai e posibil lucru ăsta. În măsura în care oamenii respectă regulile”, a concluzionat prim-ministrul.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Citește și...

Felicitări tuturor locuitorilor județului Satu Mare. Județul Satu Mare este singurul județ din România cu mai puțin de 100 de îmbolnăviri constatate

Faptul că județul Satu Mare  are cel mai mic număr de îmbolnăviri cu COVID - 19 se cunoaște de câteva zile. Nu cred că...

Mircea Govor: “Consider că aceste alegeri locale vor fi de fapt ale primarilor în funcție!”

Prezent miercuri seara în cadrul emisiunii Actualitatea sătmăreană de la Nord VestTV, Mircea Govor, fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, a făcut o radiografie a...

ULUITOR. Patru VINDECAȚI în doar 24 de ore la Satu Mare. Mai sunt doar DOUĂ CAZURI active

Un lucru excepțional s-a petrecut în ultimele 24 de ore în județul Satu Mare. Prefectura a anunțat că în ultima zi au fost vindecați...

PSD: “Klaus Iohannis nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său”. Acuzaţii grave la adresa Guvernului Orban

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, îi reproşează preşedintelui Klaus Iohannis că “nu se poate spăla pe mâini de rezultatele guvernului său, de...

Informarea președintelui privind Starea de Urgență. Ce măsuri sunt propuse pentru îmbunătățirea capacității de răspuns

Președintele Klaus Iohannis a transmis joi Parlamentului o informare care se întinde pe 58 de pagini, privind acțiunile luate în timpul celor 2 luni...