Unde Civilizație nu e, nimic nu e!

Unde Civilizație nu e, nimic nu e!

În ultimul timp am scris și noi în ziar mai multe materiale cu bănci, coșuri de gunoi, terenuri de joacă vandalizate, mizerii și molozuri aruncate prin locuri care nici prin cap nu îți trec! Iată că, sătulă de curățat după toți “deștepții orașului”, Primăria Satu Mare a trimis ieri următorul comunicat:

”Stimați sătmăreni, vă atragem atenția că abandonarea pe domeniul public, pe spațiile verzi sau în alte locuri, precum și depunerea în afara recipientelor de colectare a deșeurilor menajere, vegetale și a celor din construcții este STRICT INTERZISĂ! Aceste fapte se sancționează cu amenzi cuprinse între 1.500 și 2.500 lei!”.

Rușinos pentru cetățenii unui “oraș care se vrea european” ca să ajungă primăria să trimită un astfel de comunicat! Fără să luăm apărarea primăriei, pretenția să avem un oraș curat, dezvoltat și frumos avem, dar nu facem nimic în acest sens! Adică vedem paiul din ochii altuia, dar bârna din ochiul nostru nu o vedem! Haideți, fraților, să dăm dovadă de Civilizație, bună-creștere și respect față de oraș și să începem cât și cum putem să avem grijă de spațiile verzi, parcurile, locurile de joacă și, în general, de tot orașul, iar dacă vedem “astfel de deștepți” care fac rău urbei și comunității, măcar să îi facem “vedete” ori la noi în ziar, pe site, Facebook sau pe rețelele de socializare!

Vrem să fim “europeni”, apoi hai să ne comportăm ca atare!

Distribuie:
Primește ziarul gratuit pe email!

Abonează-te și citești ziarul Gazeta Nord-Vest zilnic, gratuit.

Abonează-te
Comunicat de presa CRESA
Comunicat de presa SPECIALISTI
Comunicat de presa Sc Bocicau
Comunicat de presa Sc 2
PRODEXIMP
SMART SHOP INSTAL
UVVG
WA Banner
Senera Minerals
Cetina - Senera
Chiosc
Proiect Invest
Complex Philadelphia
NV Business Center
Comunicat presa finalizare camin
Comunicat de presa MULTIFAMILIALE
Comunicat de presa its mic
Comunicat de presa its mare
Comunicat de presa TIneri
Muzeul SM
Banner Aprilie
Karcher
Download GIF
Alibaba Food
BUD
KHS Design
Dersidan
NV Business
Jooble
locuri de munca olanda
Masini de vanzare second hand