Un zombi legislativ; invităm în Parlament societatea civilă să reparăm haosul PNL

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că proiectul de lege al Guvernului Orban privind carantinarea şi izolarea este “un alt zombi legislativ” şi că va invita în Parlament societatea civilă pentru a repara “haosul PNL”.
“Guvernul Orban naşte un alt zombi legislativ şi ne impune dezbatere în regim de urgenţă. Invităm în Parlament societatea civilă să reparăm împreună haosul PNL! Doar la prima lectură, colegii mei au găsit în legea privind carantina şi izolarea aberaţii majore ce atentează grav la drepturile şi libertăţile românilor. Enumăr câteva exemple din gândirea unui partid care îşi spune liberal, dar vrea să transforme statul într-un regim totalitar. Izolarea prevede nu doar separarea fizică, ci şi aplicarea obligatorie a unui tratament inclusiv asimptomaticilor – cum s-a întâmplat deja, neconstituţional, în multe spitale. Formularea ‘probabilitate ridicată de apariţie şi propagare a unui agent patogen’ permite oricând Guvernului să instituie carantină şi s-o menţină oricât. Oricine şi orice poate fi suspectat ca ‘potenţial expus’ virusului şi intră în carantină, se aplică restricţii şi unor bunuri ale românilor, precum automobilele, de exemplu”, a scris Ciolacu pe Facebook.
El a adăugat că în proiect nu există nici un fel de claritate asupra duratei lipsirii de libertate, iar “datele ştiinţifice” nu pot constitui un criteriu valid juridic când e vorba de lipsirea de libertate, fiindcă nu oferă deloc predictibilitate. Ciolacu a spus proiectul oferă “puteri discreţionare” ministrului Sănătăţii “de a dispune cele mai grave măsuri de privare de libertate când există un risc iminent, la simpla propunere a Institutului Naţional de Sănătate Publică, care de altfel îi este subordonat”.
“Am auzit azi cele mai importante voci ale societăţii civile punctând alte exemple de derapaje dramatice pe care această lege le provoacă. De aceea, vom invita mâine principalele ONG-uri din România specializate în apărarea drepturilor omului la dezbaterea acestei legi în comisii. Îi vom asculta şi le vom prelua propunerile. Să vedem dacă PNL va considera şi societatea civilă un ‘duşman al poporului’, pe modelul CCR”, a afirmat Ciolacu.

ULTIMELE ȘTIRI

”Jos pălăria, Dan Bittman!”

Este mesajul unuia dintre cei mai cunoscuți artiști sătmăreni. Liderul XXL Band, Mircea Deac, este de acord cu afirmațiile colegului Dan Bittman, care a...

ANCHETĂ. Trafic de CARNE VIE în parcările supermarket-urilor din Satu Mare

Un individ a fost condamnat după ce a fost prins într-un flagrant realizat de polițiști și procurori Chiar dacă pentru unii este foarte greu de...

Spectacole-coupé de percuție susținut de Alexandru Anastasiu la Filarmonica Dinu Lipatti

Filarmonica Dinu Lipatti ne invită joi, 29 octombrie, la o nouă provocare. În seria Concertelor Simfonice din stagiunea 2020 - 2021, ne oferă o...

Pe 25 octombrie 1944 armata română elibera ultimul colţ de pământ românesc în Bătălia de la Carei

Pe 25 octombrie 1944 are loc Bătălia de la Carei. Atunci militarii Diviziei a 9-a Infanterie au eliberat ultimul petec de pământ aflat sub...

Latest Posts