FRF a anunțat toate echipele promovate în Liga 3



Comitetul de Urgență al FRF a validat echipele promovate în Liga 3, după mini-turneele de baraj.
Printr-un comunicat, Federația Română de Fotbal a anunțat echipele care au dreptul să joace în ediția viitoare a Ligii a III-a. Pe lista cluburilor nominalizate nu se regăsește ACS CAO 1910 Oradea, care a ocupat finalmente locul 2 după o înfrângere (1-3) cu CSM Satu Mare și o victorie (2-1) cu Someșul Dej, dar se regăsesc învingătoare la „masa verde”.
Câștigătoarele celor 14 mini-grupe de baraj în trei au obținut promovarea în al treilea eșalon. Astfel, ACS Bradu Borca, CS Dante Botoșani, CSM Satu Mare, CS Progresul Șomcuța Mare, CS Unirea Ungheni 2018, CSM Corona Brașov, ACS Progresul Ezeriș, CS Avântul Periam, ACS Voința Budeasa, CSO Petrolul Potcoava, ACSM Oltenița, CSA Steaua București, ACS Sportul Chișcani, CS Gloria Albești și-au câștigat dreptul de a evolua în Liga 3.
În condițiile în care a crescut numărul de echipe prin modificarea sistemului competițional, iar patru echipe care au participat în ediția 2019-2020 a Ligii 3 nu s-au mai înscris în noul sezon, au rămas locuri vacante.
Urmare atât a deciziei Comitetului de Urgență al FRF din 11 mai 2020 care arată că “prin excepție de la prevederile art. 18 alin 1 lit. a din ROAF, locurile vacante în Liga 3 (maximum 7 locuri) vor fi completate cu cel mai bine clasate echipe de pe locul 2 în mini-grupele participante la barajul de promovare în Liga 3”, cât și a deciziei Comitetului Executiv al FRF din 25 iunie 2020, echipele promovate de pe locul secund (pe locurile vacante) sunt CSO Plopeni, CS Avântul Valea Mărului, CSM Râmnicu Sărat, CS Sportul 2007 Șimleu Silvaniei, CS Măgura Cisnădie, CS Ocna Mureș, AS FC Bărăganul Ciulnița.

Anomaliile fotbalului
românesc
Paradoxal, deși au pierdut singurul meci jucat și nu au înscris niciun gol în eșalonul trei se vor regăsi echipe precum Bărăganul Ciulnița (golaveraj 0-6) și Sportul Șimleu Silvaniei (echipă antrenată de orădenii George Zima și Răzvan Giura, golaveraj 0-2), care au primit trei puncte la masa verde, fiind serii incomplete, și au beneficiat de criteriul 2 de departajare: criteriul fair-play (cartonașe galbene+cartonașe roșii). Aici, a păcătuit CAO 1910 Oradea, care a avut inclusiv un cartonaș roșu, luat de Victor Dobrescu în primul meci. E evident că o echipă care nu a disputat meciuri sau a disputat doar unul nu avea nici cum să primească multe avertismente sau eliminări! La fel cum e greu să marchezi dacă nu joci! Trebuiau găsite criterii mai corecte, care să nu genereze frustrare.
E regretabil că FRF a folosit în acest sezon drept cobai echipele din fotbalul mic, pe care le-a supus la cheltuieli suplimentare prin modificarea felului de disputare a barajului, dar mai ales prin alegerea criteriilor de promovare în care fotbalul la „masa verde” a avut întâietate celui disputat pe teren, în care cartonașele au contat mai mult decât golurile marcate. Mini-turneele de trei au complicat mai mult decât au ajutat, în condițiile în care în Liga 3 au acces tot 21 de echipe, care ar fi promovat și după barajele tradiționale în doi.

Clasamentul echipelor de pe locul 2 după puncte și golaveraj
1. CSO Plopeni 4 puncte (golaveraj 3-2)
2. CS Avântul Valea Mărului 4 p (2-1)
3. CSM Râmnicu Sărat 4 p (0-0)
4. CS Ocna Mureș 3p (9-6)
5. Sporting Juniorul Vaslui 3 p (4-2)
6. Roberto Ziduri 3 p (4-3)
7. Măgura Cisnădie 3p (5-6)
8. CAO 1910 Oradea 3p (3-4)
9. Știința Turceni 3p (3-4)
10. Sportul 2007 Șimleu Silvaniei 3 p (0-2)
11. Minerul Costești 3 p (0-3)
12. Jiul Petroșani 3 p (0-3)
13. Siretul Dolhasca 1p (1-4)
14. Bărăganul Ciulnița 0 p (0-6).

Echipele promovate de pe locul 2, după ce a fost luat în calcul criteriul fair-play: CSO Plopeni, CS Avântul Valea Mărului, CSM Râmnicu Sărat, CS Sportul 2007 Șimleu Silvaniei, CS Măgura Cisnădie, CS Ocna Mureș, AS FC Bărăganul Ciulnița.





ULTIMELE ȘTIRI

Latest Posts