FRF a completat tabloul celor 100 de echipe înscrise în noul sezon

Vineri a fost ultima zi de depunere a dosarelor de înscriere în Liga a 3-a pentru echipele ce au terminat pe locul doi la baraj dar n-au fost acceptate după vechiul format.

Astfel, după ce s-a trecut la sistemul cu 10 serii de 10 echipe, federația a invitat inclusive echipe din Liga 1 să înscrie sateliți sau cluburi de juniori care participă în Liga Elitelor.

Printre echipele care au profitat de noul sistem FRF este și CAO Oradea. Formația ce a terminat pe locul doi în grupa de Nord-Vest, câștigată de CSM Satu Mare, și care obținuse trei puncte în meciul cu Someșul Dej nu a prins inițial primele șapte locuri care asigurau promovarea în ciuda faptului că alte cluburi, ca Sportul Șimleu, nu reușiseră nicio victorie pe teren și nici măcar nu înscriseseră vreun gol!

Vineri seară, Comitetul de Urgență al Federației Române de Fotbal, compus din Răzvan Burleanu, Gino Iorgulescu și Octavian Goga, a aprobat referatul Departamentului Competiții al FRF cu privire la cluburile care urmează să ocupe locurile în plus oferite campionatului Ligii 3, după ce Comitetul Executiv a decis un sistem competițional cu 100 de echipe în componență.

Dintre cele șapte locuri 2 cel mai bine clasate la baraj, Bărăganul Ciulnița nu s-a înscris. Locurile vacante au fost ocupate de Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 și Academica Clinceni 2.
În primă fază, la 11 august, FRF a anunțat că patru echipe care au încheiat ediția 2019/2020 a Ligii 3 nu s-au mai înscris în noul sezon, astfel că locurile au rămas vacante. Liga2.ro a aflat că acestea erau: FC Botoșani 2 (locul 13 Seria 1), Poseidon Limanu-2 Mai (locul 10 Seria 2), CS Medgidia (ultimul loc Seria 2) și CFR Cluj 2 (locul 13 Seria 5). Erau deja trei jocuri vacante, după ce CS Universitatea Dunărea de Jos Galaţi (Seria 1), Tractorul Cetate (Seria 3) și Național Sebiș (Seria 4) s-au retras din Liga 3 în pauza de iarnă.

Tot atunci au fost anunțate câștigătoarele celor 14 mini-grupe de baraj în trei, deci promovatele direct în Liga 3, dar și cele șapte locuri 2 cel mai bine clasate în aceleași mini-grupe care au drept de participare în eșalonul superior. Dintre acestea din urmă, Bărăganul Ciulnița, echipă primită în Liga 3 deși a fost umilită de Steaua cu 6-0, iar al doilea joc l-a câștigat la ”masa verde”, prin retragerea adversarului Argeșul Mihăilești, nu s-a înscris.
În total, rămăseseră două locuri vacante față de un sezon cu 90 de echipe, cum se dorea inițial.

Pentru că până la expirarea primului termen limită de înscriere în Liga 3, 15 iulie, singurele echipe din Liga 1 care au solicitat loc în cel de-al treilea eșalon pentru echipele lor secunde au fost prim-divizionarele Sepsi OSK Sfântu Gheorghe și Academica Clinceni, acestora li s-a aprobat cererea. Astfel, în Liga 3 au fost primite Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 2 și Academica Clinceni 2.

Interesant este că Sepsi OSK 2 a participat la barajul de promovare în Liga 3 și ar fi putut obține acest drept pe teren, numai că reprezentanta Ligii a 4-a Covasna s-a clasat pe locul 3, ultimul, în mini-grupa sa. În primul meci a pierdut cu 2-0 cu Unirea Ungheni, iar în al doilea a cedat cu 4-0 în fața celor de la Măgura Cisnădie. Trupa din Sfântu Gheorghe a profitat de faptul că are dreptul, conform regulamentului, să își înscrie în Liga 3 un satelit, astfel că a și făcut-o.

Kids Tâmpa Braşov a fost primită în Liga 3. Dintre celelalte șapte locuri 2 de la baraj s-au înscris doar patru echipe: CSM Jiul Petroşani, Minerul Costeşti, CA Oradea și Sporting Juniorul Vaslui.

Cum ar arăta seria CSM-ului sătmărean?
Deși nu s-a anunțat modul în care vor fi repartizate echipele în cele zece serii, oficialii CSM-ului sătmărean au făcut o primă simulare și spun că în mare măsură în serie cu trupa lui Ritli Zoltan vor fi reprezentantele județelor Maramureș, Cluj, Sălaj, Bistrița-Năsăud.

Astfel, adversarele CSM-ului ar putea fi : Minerul Baia Mare, Progresul Șomcuta, Sportul Șimleu, FC Zalău, Gloria Bistrița, Unirea Dej, Sticla Turda, Sănătatea Cluj și probabil Avântul Reghin (Mureș).

Cristian Stan

POLITIC

VIDEO. Kelemen Hunor vrea continuitate la județ, la Satu Mare și la Carei. Îndeamnă sătmărenii să voteze

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă în cadrul unei conferințe de presă susținută la Satu Mare că își dorește ca în municipiile Satu...

PSD Păulești tot mai apreciat de cei din comună!

Staful de campanie împreună cu candidatul PSD Păulești la primăria Păulești ,Pomian Vasile și echipa de viitori consilieri au luat la pas satul Hrip,unde...

FOTOGALERIE. Oamenii din Vetiș și Doba extrem de bucuroși de prezența candidaților PSD

Radu Roca, candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare candidații PSD la Consiliul Județean pentru postul de consilieri, Ionut Oneț,...

FOTO. O nouă zi, un alt cartier pentru echipa PSD: Carparti1.

Președintele organizației municipale PSD- senatorul Gabriel Les, candidații la Consiliul Local al municipiului Satu Mare, Cristina Ilieș, Tavi Ardelean, Ciprian Tișea, Ciprian Craciun, Ionuț...

Latest Posts

PANDEMIE. 11 CAZURI NOI la Satu Mare. A fost raportat și un DECES

În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Satu Mare au fost raportate 11 cazuri noi de COVID-19. Astfel că, în prezent, numărul totalal...

ULTIMELE ȘTIRI