Ziua orașului Ardud nu a mai putut fi organizată în acest an



Din nefericire, în acest an nu au mai putut fi organizate manifestările dedicate Zilei Orașului Ardud. Conducerea primăriei Ardud, ri vocea primarului Ovidiu Duma, a transmis, de Sfântă Marie Mare, un mesaj de felicitare pentru toți ardudanii.

Gânduri bune și binecuvântări tuturor în această zi de mare sărbătoare creștinească – Adormirea Maicii Domnului sau Sfântă Mărie Mare! Ocazie cu care dorim și un La mulți ani tuturor ardudenilor fiindcă astăzi, 15 august, sărbătorim și Ziua orașului Ardud!

Chiar dacă este o perioadă dificilă pentru fiecare dintre noi dar și pentru comunitatea din care facem parte, este mai important ca oricând să rămânem uniți, să fim solidari, să ne ajutăm reciproc, să fim împreună, chiar dacă de la distanță.

La mulți ani, orașul Ardud! La mulți ani, tuturor celor ce își serbează onomastica!”



POLITIC

SATU MARE – MACHETE, PROMISIUNI ȘI DEZAMĂGIRI – SOLUȚIILE UNUI TÂNĂR CANDIDAT GEORGE HOTCA, PMP Satu Mare, candidat pentru funcția de consilier local

Dincolo de machete și idei pompoase, Satu Mare are nevoie urgent de implementarea unor idei fezabile și practice. Fiecare an pe care administrația locală îl...

VIDEO. Kelemen Hunor vrea continuitate la județ, la Satu Mare și la Carei. Îndeamnă sătmărenii să voteze

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă în cadrul unei conferințe de presă susținută la Satu Mare că își dorește ca în municipiile Satu...

PSD Păulești tot mai apreciat de cei din comună!

Staful de campanie împreună cu candidatul PSD Păulești la primăria Păulești ,Pomian Vasile și echipa de viitori consilieri au luat la pas satul Hrip,unde...

FOTOGALERIE. Oamenii din Vetiș și Doba extrem de bucuroși de prezența candidaților PSD

Radu Roca, candidatul PSD la funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare candidații PSD la Consiliul Județean pentru postul de consilieri, Ionut Oneț,...

Latest Posts

Un SUPERMARKET sătmărean, ARS de inspectorii DSVSA. Care a fost CAUZA

Un supermarket din municipiul Satu Mare a fost asprus sancținat de inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Sigurața Alimentelor (DSVSA) Satu Mare. Inspectorii Direcției Sanitare...

FOTOGALERIE. Treceri de pietoni iluminate suplimentar. Pentru siguranța pietonilor

Primăria Municipiului Satu Mare a finalizat un proiect prin care a fost realizat sistemul de iluminat prin corpuri LED la 13 treceri de pietoni,...

Codul Rutier, BATJOCORIT. Aproape 20 de PERMISE, SUSPENDATE într-o singură zi

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 24 septembrie a.c., activități de menținere a unui climat de...

DESCHIDEREA ANULUI UNIVERSITAR 2020-2021 LA UNIVERSITATEA DE VEST ”VASILE GOLDIȘ” DIN ARAD, FILIALA SATU MARE

De săptămâna viitoare vor începe cursurile la Filiala Satu Mare a Universității de Vest ”Vasile Goldiș” din Arad. În contextul situației epidemiologice determinate de...

ULTIMELE ȘTIRI

Un SUPERMARKET sătmărean, ARS de inspectorii DSVSA. Care a fost CAUZA

Un supermarket din municipiul Satu Mare a fost asprus sancținat de inspectorii Direcției Sanitar Veterinare și pentru Sigurața Alimentelor (DSVSA) Satu Mare. Inspectorii Direcției Sanitare...

FOTOGALERIE. Treceri de pietoni iluminate suplimentar. Pentru siguranța pietonilor

Primăria Municipiului Satu Mare a finalizat un proiect prin care a fost realizat sistemul de iluminat prin corpuri LED la 13 treceri de pietoni,...

Codul Rutier, BATJOCORIT. Aproape 20 de PERMISE, SUSPENDATE într-o singură zi

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat la data de 24 septembrie a.c., activități de menținere a unui climat de...

DOREL COICA: Herăstrău de Satu Mare. Cel mai mare parc din nord-vestul României

Candidatul PSD la Primăria municipiului Satu Mare, Dorel Coica a afirmat că își dorește ca pe amplasamentul fostei gropi de gunoi a municipiului Satu...

Claudiu Tămășan, candidat la Consiliul Județean: “Duminicã va fi votul vostru de luptã!”

Ne apropiem de închierea celor 4 săptămâni de campanie electorală. Dragi prieteni, cetățeni, vreau să vă spun că au fost săptămâni grele, obositoare, dar...