More


    Aspecte etnice și confesionale din comitatul Satu Mare între cele două războaie mondiale

    - Advertisement -

    În anii 1900 și 1910 administrația maghiară a realizat în Transilvania și bineînțeles în Satu Mare ultimele două recensăminte de populație înaintea dispariției Austru-Ungariei. Interesant este că și după revenirea stăpânirii maghiare în nord-vestul Transilvaniei prin Dictatul de la Viena din 1940, imediat în ianuarie 1941 este efectuat un nou recensământ de către aceleași autorități.

    Aceste date au fost colectate și prelucrate sub coordonarea istoricului Rotariu Traian, fiind un excelent material care relevă situația administrativă, etnică, confesională și profesional – economică a locuitorilor din Țara Oașului. Astfel aflăm că în Transilvania în fața autorităților maghiare per total doar puțin mai mult de jumătate dintre locuitori se declarau români: 56,98% în 1880, 54,98% în 1900 și 53,66% în 1910, tendința vizibilă era de scădere, ceilalți locuitori erau maghiari, germani și slavi4 . Confesional doar o treime dintre locuitorii Transilvaniei sunt ortodocși și sunt în scădere: 37,07% în 1880, 34,89% în 1900 și 34,28% în 1910, ceilalți fiind greco-catolici, romano-catolici, reformați, etc.

    În comitatul Satu Mare situația era și mai accentuată în defavoarea românilor, astfel în municipiul Satu-Mare din 34.892 locuitori, 33.094 sunt vorbitori de limba maghiară și doar 986 vorbitori de limba română, restul vorbind germana, limbi slave, etc. În același timp din punct de vedere confesional 6.998 sunt romano-catolici, 6.977 sunt greco-catolici, 13.418 de religie reformată și doar 55 ortodocși!

    În concluzie, în reședința comitatului Satu Mare etnic marea majoritate a populației 94,84% era maghiară, români fiind doar 3 % iar confesional ortodocșii (credința identificată cu românii) erau absolut insignifianți 0,15%.Totuși trebuie să subliniem faptul că numărul credincioșilor ortodocși este irelevant în acest context deoarece adevărul este că între greco-catolici foarte mulți erau români, de fapt toți românii din Oaș aparțineau Bisericii Unite. Inteligența pe care se putea deci totuși clădi unirea o formau preoții greco-catolici și ortodocși iar forța era reprezentată de țărănimea românească, cum arată și procentele din Oaș 74% români iar maghiari 21%. În același timp trebuie subliniat faptul că aceste recensăminte care au fost făcute după criteriul cunoașterii limbii maghiare au o notă de subiectivism fiind într-o măsură relative.

    În 1917 încep discuțiile despre unirea Transilvaniei cu România. De acum aceasta se cere deschis, lucru relevat de documentele vremii: telegrame, scrisori, declarații, manifeste, apeluri ale românilor din afara Transilvaniei. Un moment de început al acestui fenomen poate . fi considerat în 3/16 decembrie 1917: un apel de la Budapesta al românilor transilvăneni pentru cauza națională. În 1918 frecvența și efervescența acestor documente crește, dar totuși sunt trimise de la distanță, din afara Transilvaniei: Odessa, Paris, Iași, Roma, Praga, Washington, Celiabinsk, pentru primele zece luni ale acestui an. Din octombrie, fără ca cele din exterior să scadă (Viena, Stockholm, Indiana), locația acestor acțiuni ajunge în spațiul intracarpatic: Dej, Oradea, Arad, Cluj, Lăpușul Unguresc, Sibiu, Luduș, Beiuș, Bistrița, Lăpuș, Lugoj, Năsăud, Blaj, Alba Iulia, Aiud, Oravița, Chioar, Gherla, Hunedoara, Reghin, Sighișoara, Rupea, Timișoara, Caransebeș, Orăștie, Recea, Brașov, Câmpeni, Șiria, ș.a.m.d..

    După tratative între aliați și unguri este permisă armatei române trecerea Mureșului și ocuparea regiunii Cluj, Gherla, Dej. Românii intră în Cluj la 24 decembrie rezultând o a doua linie de demarcație dar și acesta era pentru noi încă foarte departe. Exista la Alba Iulia un Consiliu Dirigent românesc și la Sibiu un comandament militar unic pentru Transilvania propriu-zisă până la Munții Apuseni. Rămâneau în afară Arad, Bihor, Banat și Sătmar.

    În aceste momente armata română nu mai putea să înainteze timp în care ungurii atacă populația civilă română rămasă fără apărare. Sunt aduși „Secuii fanatici”, „Batalioanele roșii”, „Gărzile roșii”, „Gărzile de oțel”, „Pentru Ardeal”, au avut loc atrocități medievale: execuții prin tortură, împușcare, spânzurare, înjunghiere cu baionete. Înainte și după momentul Alba Iulia, teritoriul comitatului Satu Mare s-a aflat sub controlul autorităților militare maghiare mai ales că la Satu Mare erau cantonați secuii refugiați din Ardeal. Astfel chiar în Oaș, sau foarte aproape de noi s-au desfășurat orori, de exemplu în ianuarie în comuna Călinești jandarmii unguri au executat fără nicio judecată mai multe persoane, la fel preotul Alexandru Mirișan din aceeași localitate și parohul Corneliu Gavriș din localitatea vecină Boinești, au fost maltratați. Fruntașii mișcării naționale din Satu-Mare, avocat dr. Ilie Carol Barbu, episcopul Iuliu Hossu, ieșeau pe străzile municipiului cu riscul vieții. În 40 când revine administrația maghiară liderii mișcării naționale din1918 au din nou de suferit. Maghiarii nu-i uitaseră… Drapelul tricolor cu care reprezentanții din Oaș au participat la Alba Iulia a fost distrus de ungurii din Vama și Orașu Nou.

    În aceste condiții în care noile frontiere ale României nu erau nici pe departe clare acei oameni care au luptat pentru Unire au dat dovadă de mare curaj fiind adevărați eroi patrioți.
    Sursa: Ovidiu Mihai Hotca – SATU MARE STUDII ȘI COMUNICĂRI XXXV/II

    Nicolae Ghişan



    ULTIMELE ȘTIRI

    Latest Posts

    spot_img
    spot_img