Un sfert din testările făcute duminică spre luni au fost pozitive

   Sigur că ne inetresează soarta lui (Mc) Donald Trump, nu pentru rățoi, ci pentru cocoțatul pe umerii cocoșați puțin ai lui Putin. Pentru cel mai puternic om de pe planetă (nu Putin, Trump). Puternic nu pentru că a tras la fiare ci pentru că are hățuri. E birjarul șef. Poate că sistemul bancar să o ia razna mai rău decât acul unui oscilograf în timpul unui cutremur de 7,9 (Doamne ferește!). Dacă s-ar ține cont că în aceste momente nu poate lua decizii majore ar putea reprezenta un motiv de bucurie (dați-mi peste gură, nu dorim COVID nimănui; nici măcar miticilor păcurari).

Să revenim la cifrele sosite astăzi de la guvern. S-au testat 6537 de persoane și au fost declarate pozitive 1591. Grav, foarte grav. Aceste cifre ne vor duce direct spre o nouă stare de urgență dacă nu mai rău. 24,33% din cei testați sunt pozitivi. Circa o treime dintre aceștia, adică 562, au fost depistate numai în București. Credeți-mă, nu sunt alarmistul de serviciu. La noi în Satu Mare chiar nu s-a depistat nici un caz nou (nu știu câte teste s-au făcut), în schimb la București printre suspecți sunt chiar primul ministru și primarul proapăt ales, încă nepus în funcțiune.

Faptul că pentru Satu Mare, Sălaj și Tulcea (singurele județe cu sub o mie de declarați pozitiv din 24 februarie și până azi), cifrele nu dovedesc imbolnăviri recente nu înseamnă că acestea nu există. Dacă în continuare ne vom păzi, fără a duce această îngrijorare la faze critice, adică să nu frizăm absurdul, este posibil să menținem o stare de sănătate generală ridicată.

În continuare doresc să felicit cadrele medicale și pe cele polițienești pentru modul cum își fac datoria la noi în județ. Fiecare dintre noi ar trebui să le dăm o mână de ajutor în acest sens. Doar așa ne putem păzi în continuare. Până nu se descoperă un tratament pentru această boală, COVID-ul este un balaur cu prea multe capete. Aceasta este perioada critică. După ce tratamentul va fi găsit, pandemia va înceta, iar balaurul va fi ca orice boală gravă: tratabilă (gen gripa) sau menținută stabilă (gen guta). Sănătate!

Gruiță Ienășoiu

ULTIMELE ȘTIRI

Mulţumim, Nelu Donca! Bun venit, Mircea Bolba!

”Atacant pur-sânge și antrenor care și-a respectat mereu profesia, Mircea Bolba este una din cele mai mari personalități pe care le-a dat fotbalul sătmărean...

Tu cum alegi oferta de pariuri live? Iată cât de importantă este interfața platformei!

În ce moment crezi că emoțiile pariorilor ating cote maxime: înainte de începerea partidei sau pe durata acesteia? Dacă ai ales a doua variantă,...

Trăim câte un Colectiv în fiecare zi! Iohannis și Orban au obsesia puterii totale

Cei de la PSD compară pandemia de Covid-19 cu tragedia de la Colectiv și arată că în fiecare zi mor mai mulți oameni decât...

Marcel Ciolacu, după recordul COVID-19: Guvernul să ne explice cum face alegerile

Președintele PSD Marcel Ciolacu a afirmat joi că invită Guvernul să explice cum va organiza alegerile parlamentare, în condițiile în care România a înregistrat...

Latest Posts

Centre Humanes Business